„Nu există resurse financiare pentru creșterea salariilor bugetarilor. Nu se mai acordă sporuri și premii suplimentare. Fiecare leu plătit la salariu va fi justificat prin criterii de performanță și evaluări. Angajările la stat vor fi înghețate în anul două mii douăzeci și cinci”, este anunțul care provoacă fiori reci bugetarilor și nu numai lor. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în ședința de guvern că a hotărât împreună cu partenerii de coaliție să adopte ordonanța trenuleț pentru a ține sub control deficitul bugetar în două mii douăzeci și

cinci: „Această ordonanță nu este una a austerității sau a sărăciei.”

Ordonanța îngheață practic pensiile, alocațiile, salariile bugetarilor la nivelul lunii noiembrie două mii douăzeci și patru. Și ajutoarele sociale vor rămâne de la întâi ianuarie la fel iar în sectorul bugetar sporurile, primele și tichetele de masă nu se mai acordă: „Am un mesaj special pentru pensionari și pentru românii cu venituri mici: măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că atunci când vom face bugetul de stat în ianuarie, vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației în a doua parte a anului.” Aproape cinci milioane de pensionari ar fi trebuit să primească pensia indexată cu inflația de la întâi ianuarie: „Mă simt păcălit.”

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Numerologia lui 2025: Va fi singurul an pătrat perfect trăit de generația noastră. Cifra anului era considerată magică în antichitate- antena3.ro

Citeste si: Primăria din România care sfidează ordonanța „trenuleț”. Cu cât vrea să majoreze salariile bugetarilor. Explicații oficiale- stirileprotv.ro

Chiar înainte de anunțul premierului, în fața guvernului s-au declanșat proteste cu sute de polițiști și angajați ai penitenciarelor: „Având în vedere că lucrăm operativ, avem și zile de sâmbătă și duminici care până astăzi, până la întâi erau plătite, puteam să ajungem și la un șase mii, șapte mii la agenți. Acum că nu se vor mai plăti ne afectează. După estimările mele, colegii ziceau ceva de o mie de lei de polițist.”

Nu va exista pace socială, au amenințat oamenii în uniformă, care cer modificarea ordonanței abia adoptate. În caz contrar spun că vor refuza orele suplimentare: „Vom refuza munca suplimentară, vom refuza să venim la muncă sâmbătă, duminică, sărbători legale pentru că nu putem pune semnul egal între o zi lucrată luni și o zi lucrată sâmbătă. Se poate ajunge la refuzul pazei secțiilor de vot la alegerile prezidențiale”, „I-am transmis prim-ministrului României că în ultima săptămână din lună niciun polițist de penitenciare nu poate să mai vină la serviciu și nu mai putem asigura paza, supravegherea deținuților.”

„Scoateți trenulețul din ordonanță”, au cerut guvernului peste treizeci și cinci de mii de studenți, semnatari ai unei petiții pentru menținerea reducerilor la transportul feroviar. Azi, reprezentanții alianței naționale a organizațiilor studențești din România au venit la Palatul Victoria, în speranța unei discuții cu premierul: „Această măsură nu doar că limitează accesul studenților de a circula cu transportul feroviar cu reducere doar pe ruta către domiciliu, dar mai mult decât atât, prevedere așa cum este ea scrisă acolo nu oferă reducere studenților pe nicio altă rută, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Studenții folosesc transportul feroviar pentru a participa la manifestări științifice, la proiecte, la sesiuni de formare, participă la diverse activități sportive.” Și marile federații sindicale din învățământ au transmis un protest comun.

Federația sindicatelor libere din învățământ, federația sindicatelor din educație Spiru Haret și Federația națională sindicală solicită guvernului și liderilor partidelor aflate la guvernare să-și respecte angajamentele luate după greva generală din două mii douăzeci și trei și să nu înghețe salariile: „Tot sectorul public este afectat, având în vedere că sistemul de salarizare rămâne pe loc”, iar operatorii din turism critică vehement creșterea impozitului pe dividende și

introducerea coplății salariaților în cazul voucherelor de vacanță. Bugetarii vor fi nevoiți de la anul să vină cu jumătate din banii de vacanță dacă vor să beneficieze de vouchere.

Citeste si: Veste rea pentru pensionarele din țară! Ce se întâmplă cu voucherele de alimente și ce sumă va mai fi livrată pe ele, în 2025?- kfetele.ro

Citeste si: Nicu Alifantis, bilanț impresionant la 70 de ani: 154 de spectacole și un tramvai care îi poartă numele.- radioimpuls.ro

Citeste si: Atac armat în Muntenegru: Un bărbat a omorât 12 oameni, inclusiv 2 copii- antena3.ro

Ordonanța trenuleț elimină și impozitele pe veniturile brute pentru angajații din IT, construcții și agricultură. Federația patronală din industria alimentară a avertizat că acest lucru înseamnă de fapt că facilitățile fiscale vor fi înlocuite cu plata taxelor de către angajator sau angajat, iar acestea se vor vedea în costuri suplimentare de producție și creșteri de prețuri.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si