Doar porții mici au cumpărat oamenii de la târgul tradițional de toamnă. Deși multe dintre produse le făceau cu ochiul, ei spun că prețurile sunt cam piperate pentru bugetul lor.
Prețuri piperate la Târgul Toamnei
„Mie mi-au făcut cu ochiul sarmalele. E 25 de lei porția...e mult, e mult... ne așteaptă vremuri grele”, spune un vizitator.
„Noi suntem mai reținuți cu mâncarea.
Aș mânca de toate și frigărui și sarmale, dar nu putem. Prețurile, ca peste tot, au crescut, nu vedeți și inflația care e”, a afirmat altă persoană.
Citește și: VIDEO- Festifall la Oradea. Pianistul Richard Clayderman va urca pe scena din Piața Unirii
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Un mic costă 6 lei la târg, iar restul produselor se vând la suta de grame, care variază între 12 și 15 lei. De pildă, o frigăruie de pui, o porție de cartofi și câteva murături pot ajunge la 50 de lei.
La fel și o porție de pește cu mămăliguță.
„Crap la grătar cu usturoi și mămăligă. 50 și ceva de lei. E cam mult, dar o dată mănânc așa”, este părerea altui turist.
Așa că, înainte de a cumpăra orice, oamenii au o singură întrebare: „Cât costă?”.
„- Cam la cât ajunge un pește?
- Depinde. Crapul e mic, păstrăvul e mai mare. Analizez
prețurile, la orice produs, deci e o regulă pentru mine”, a afirmat alt turist.
Și comercianții recunosc că se simte lipsa clienților.
„Cumpără mai puțin”, a spus un comerciant.
Și pentru must plătim mai mult. Dacă anul trecut era 12 lei litrul, acum se vinde cu 15.
„A fost un an secetos, vorbim de costuri suplimentare în ceea ce privește irigatul, dacă le punem pe toate cap la cap, plus oamenii”, a explicat alt comerciant.
La târg găsiți și prăjituri de toate felurile, dar și alte produse tradiționale cum ar fi brânza sau cașul de capră. Un kilogram costă între 60 și 65 de lei.