In articol:
"Aflăm acum de la meteorologi dacă scăpăm de ger săptămâna aceasta, dar și unde se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi", a transmis Simona Pătruleasa.
Când scăpăm de ger?
Nu vom scăpa de ger în următoarea perioadă. În această dimineață avem valori de temperatură, sub pragul gerului, adică minus zece grade celsius în Transilvania.
Local, prin partea de sud și est a acesteia în mod deosebit în partea de sud a țării prin est și prin nord, adică nordul Moldovei, Maramureșului și zonele montane, bineînțeles, de asemenea în care se înregistrează ger. Cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în partea de sud și de sud est a Transilvaniei, adică la Făgăraș, minus optsprezece grade, respectiv la Sfântul Gheorghe în județul Covasna. Cea mai ridicată valoare a temperaturii minime a fost în Delta Dunării, la Sulina, minus un grad celsius.
Dacă ne referim la precipitații, astăzi, nimic pe parcursul zilei și nici noaptea. Mâine, în regiunile intracarpatice, ceva ninsori, dar slabe din punct de vedere al cantităților, iar din punct de vedere termic încet, încet vom asista la o încălzire a vremii, cel puțin pe parcursul zilelor, când maximele termice se vor încadra între minus trei, minus două grade, unde ceața va persista bineînțeles și în depresiuni respectiv până la valori de șapte opt grade în zona de vest a țării, a
declarat un meteorolog ANM.
Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro
Citește și: Misiune încheiată cu succes! Un tânăr a fost salvat de salvamontiștii din Caraș- Severin, după ce a căzut într-o prăpastie de 300 de metri