In articol:
Un pic mai în spate, mai în spate, mai în spate!
Este ora prânzului. În fața cantinei, bătrânii se pun la coadă pentru o masă caldă. După o viață de muncă au ajuns la mâna statului. Pensiile mici și traiul tot mai scump i-au adus în pragul sărăciei.
Pensiile mici îi determină să opteze pentru cantina socială
Sunt amărât rău, rău. Dar merg înainte
Mâncam doar pâine 3,4 zile dacă nu era asta aici
1200 de lei. Atât primește pensie această femeie. Banii se duc pe facturi și medicamente. Așa că singura variantă pentru o masă caldă este cantina socială.
Dacă nu ar fi această cantină...aolo
Nu este singura care depinde de cantina socială pentru a nu adormi cu stomacul gol.
N-am venit la pomană! Am muncit! Am o pensie mică... ce să fac?
În ultimul an, tot mai mulți romani au depus cereri pentru a primi o masă caldă, dar nu toată lumea îndeplinește criteriile de selecție. Numărul beneficiarilor a crescut cu 15% față de anul trecut.
Eu din 12 milioane ce să iau, ce să mananc, ce întreținere și ce.. e foarte greu
Stau, cu chirie, plătesc... nu mă ajung cu banii
Pensiile sunt foarte mici, mici. 1130 de lei. Ce sa faci cu ei, mami?
Peste 400 de porți sunt oferite în fiecare zi.
Citește și: VIDEO- Pensii 2024: Cu cât va crește punctul de pensie începând cu anul viitor? Vești bune pentru români!
Sunt mai mulți decât anul trecut. Încă mai sunt pe listele de așteptare.
Pot beneficia de o masa caldă la cantina socială pensionarii cu venituri mici, care nu se pot întreține singuri, copiii care fac parte din medii defavorizate, dar și orice persoana care temporar nu realizează niciun venit.