VIDEO- Capitala, îmbrăcată de sărbătoare. Crăciunul a fost prezent pretutindeni
A fost Crăciun la orice oră din zi și din noapte în Capitală, datorită decorațiunilor specifice.
Capitala a îmbrăcat straie de sărbătoare, la propriu. De la magazine, cofetării sau florării, pe orice străduță am merge întâlnim la fiecare pas decoruri de poveste. Rezultatul este unul spectaculos și îi bucură pe trecători, dar și pe comercianți, care astfel reușesc să atragă clienții mai ușor, a transmis Cristina Dorobanțu.
Ursuleți, conuri, crenguțe de brad și flori specifice sărbătorilor de iarnă, toate completează perfect tabloul de Crăciun la această florărie din Bragadiru.
Și pentru că în perioada aceasta la mare căutare sunt aranjamentele florale, toate au fost pregătite și expuse la geam.
"Spre exemplu acesta într-o cute de catifea decorat cu brad și cu pin, ilexul care este în spiritul Crăciunului... Ne-am gândit că trandafirul roșu este specific Crăciunului și nu numai. Acesta transmite Dragoste, emoții, tot la fel, combinat cu ilex și chiar arată fabulos", a spus proprietarul.
Decorul de Crăciun este impresionant pentru trecători pe timpul zilei, dar în special pe înserate, când toate beculețele de sărbătoare sunt aprinse.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Mergem mai departe și vedem că pe măsură ce ne îndreptăm spre centrul Capitalei, observăm tot mai multe decorațiuni pe străzi. Ajungem la Casa Mița, renumită pentru aranjamentele desprinse parcă din povești, unde majoritatea trecătorilor se opresc să facă fotografii.
"E minunat, o știu de anul trecut, dar este extraordinar... Cred că ăsta este cel mai bun exemplu de decorațiune din București", a spus un vizitator.
Și bărbatul din imagini a venit special din străinătate să vadă locația pregătită pentru Crăciun.
"- Am venit de la Berlin..
- Și ați venit să vedeți aici?
- Da, printre altele, mai urmează să vedem ce mai găsim pe aici prin oraș", a spus un turist.
Decorațiunile de la locațiile din Centrul Capitalei au fost amplasate la începutul lunii decembrie și mai pot fi admirate până după Anul Nou.
Citește și: VIDEO- Clădiri vedetă pe social media. Care sunt cele mai fotografiate locuri din Capitală?