Aproape toţii românii din Regat- adică 435.000 de mii din totalul de 457.000 de mii, au depus cereri să rămână acolo şi după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pe 31 ianuarie.

În Londra, românii sunt cei mai numeroşi străini- 163.000, iar alte două comunităţi mari sunt în zona Birmingham şi în estul Angliei.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În schimbul acestei înregistrări, le sunt promise drepturi egale cu cele ale britanicilor prin obţinerea statutului de prerezident sau rezident, după 5 ani de şedere.

Citeste si: Cum a reacționat Klaus Iohannis după victoria lui Boris Johnson la alegerile din Marea Britanie

Cine nu depune actele, însă, până la finalul perioadei de tranziţie, 31 decembrie anul acesta, va fi expulzat.

Pentru turişti, după Brexit, intrarea în Regat se va face pe baza paşaportului, iar studenţii şi muncitorii vor avea nevoie de vize specifice.

Citeste si: Victorie triumfală a lui Boris Johnson şi a Brexitului în alegerile legislative anticipate


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si