Copilul de doar 4 ani a fost găsit singur și dezorientat pe un bulevard din Galați. Trecătorii care l-au remarcat au sunat imediat la 112. Micuțul nu a știut însă să le spună polițiștilor unde locuiește, cum a ajuns acolo, sau cum îi cheamă pe părinții lui. După ore bune oamenii legii au reușit să dea de mama care il abandonase.
Au găsit-o la 60 de kilometri distanță de Galați, acasă la concubinul ei, unde se mutase de cateva luni cu baietelul pe care il avea dintr-o alta relatie.
Femeia în vârstă de 29 de ani a recunoscut la audieri că
a venit în Galați pentru a-și abandona copilul. L-a păcălit pe micuț că merge să cumpere covrigi și revine.
"Aceasta a precizat că și-a abandonat copilul pentru că nu are resurse financiare pentru a-l crește și pentru că mama ei este foarte agresivă atât cu ea, cât și cu copilul și cu ea
în prezența copilului. Iar ea nu poate să-l mai crească pentru că și copilul manifestă comportament violent față de dumneaei, o lovește", a afirmat Camelia Todorovici – avocat din oficiu.
"S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie, iar față de aceasta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță", spune Ciprian Stoica – purtător de cuvânt IPJ Galați.
Citeste si: O fetiță aproape că a rămas fără o mână după ce a făcut baie în piscină
Copilul a fost preluat de DGASPC Galați
Copilul a fost preluat de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
"De la momentul în care am fost sesizați cu privire la această situație copilul a fost asistat tot timpul de un psiholog împreună cu un asistent social. În acest moment copilul a fost preluat în regim de urgență și a fost plasat la un asistent maternal profesionist", a afirmat Tania Calcan – purtător de cuvânt DGASPC Galați.
Citeste si: VIDEO| Femeie înjunghiată de concubinul ei şi abandonată într-o mașină, la Iași
Femeia și-a petrecut noaptea în arestul IPJ Galați iar în cursul zilei de astăzi aceasta urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă.