In articol:
Incident teribil în Drobeta-Turnu Severin! Un bărbat a fost ucis de viperele pe care le creștea în propriul apartament, scrie Realitatea.
Ce au descoperit oamenii legii în apartament?
În total, individul în vârstă de 36 de ani deținea ilegal 7 reptile, dintre care 3 vipere și un piton. Acesta a fost găsit decedat în casă pe data de 1 mai, abia la o săptămâna distanță de la accidentul care i-a adus sfârșitul.
În continuare, joi, 9 mai, șerpii au fost ridicați de agenții Poliției Animalelor, după ce au fost nevoiți să intre în casă cu un biolog, cu jandarmi, cu reprezentanții DSVSA și ai Gărzii de Mediu, mai scrie sursa citată mai sus.
„La identificarea preliminară s-a stabilit că în imobil se aflau 7 reptile, respectiv 3 vipere aparținând familiei Vipera Ammodytes, 3 șerpi aparținând familiilor Colubridae și Anguidae și un exemplar exotic de piton Constrictor, care se aflau în spații special amenajate ce au fost sigilate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor”, a transmis IPJ Mehedinți.
Cât de periculoase sunt viperele?
Vipere pot fi extrem de periculoase, așadar dacă le întâlnim pe traseele montane spre exemplu, nu trebuie să le atingeți. De asemenea, trebuie să părăsiți cât mai repede zona. Și îmbrăcămintea trebuie să fie una corespunzătoare, respectiv încălțăminte înaltă și pantaloni lungi.
În cazul unei mușcături, victima trebuie pusă într-o poziţie culcată, cu capul şi bustul puţin ridicate şi locul muşcăturii poziţionat sub nivelul inimii, potrivit Monitorul de Făgăraș. Mai apoi, plaga se curăță cu apă oxigenată sau cu apă curată. Un lucru foarte important este trasarea zonei umflate la fiecare 15 minute, pentru a ajuta doctorii să judece gradul de expunere la venin.