În inima munților, la peste 1300 de metri altitudine, un loc desprins parcă din povești își așteaptă oaspeții pentru o experiență unică. De câteva săptămâni la Fundata s-a deschis un complex cu căsuțe inspirate din filmul Hobbitul. 70% dintre materialele folosite pentru construcție sunt naturale, iar clădirile se încadrează perfect în peisaj.

„Era ditamai dealul și a trebuit să escavăm până am dat de un teren un pic mai tare, totuși să fie și sigur și pe urmă ne-am apucat de partea de piatră, de zidit, pus membrană, tot

ceea ce trebuie și hidroizolat, ca la carte”, spune proprietarul.

Complexul este format din trei căsuțe cu câte o cameră dublă, un apartament cu două camere și o clădire în care au fost amenajate o bucătărie și o sală de mese absolut specială.

Turiștii au parte de experiențe care amintesc de marile filme de la Hollywood

Bogdan este cel care a gândit proiectul acestui complex cu căsuțe ecologice, iar lucrările au fost finalizate în nouă luni. El a reușit să îmbine perfect piatra, aparent rece și lemnul care predomină în fiecare încăpere.    

„Încă de la intrare, turiștii au impresia că au ajuns în căsuța din povești. Fiecare dormitor de aici este amenajat diferit, însă toate au câte un astfel de pat dublu matrimonial și o baie proprie, iar piesa centrală în fiecare dormitor sunt aceste ferestre rotunde care schimbă complet priveliștea spre munte”, relatează corespondentul Kanal D la Brașov.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Fiind acoperite cu pământ, cu piatră, cu lemn, am vrut să aducem spre zona aia de căsuțe tip hobbit. Acolo totul era rotund, am vrut să ținem și noi ceva, măcar un geam”, spune proprietarul.

Pentru o noapte de cazare în căsuțele cu camere duble, turiștii trebuie să scoată din buzunar 400 de lei, iar pentru un apartament 800 de lei. 

Cabana de trei margarete își așteaptă turiștii

La fel de pline de farmec sunt și alte pensiuni din Fundata. Petruța, de exemplu, își primește oaspeții într-o cabană clasificată la trei margarete, care are șase camere duble, o zonă de living generoasă cu sală de mese, dar și o bucătărie pentru turiști. Cum spațiul în dormitoare este limitat, tânăra a găsit o soluție inedită pentru amenajarea unui pat suplimentar.

„Există un al doilea pat în cameră care poate fi folosit de familii care au copii. E chiar bucuria lor”, spune proprietara.

O noapte de cazare la acestă pensiune costă 260 de lei, dar cabana se poate închiria și integral cu puțin peste 1500 de lei pe noapte. Locul extrem de pitoresc, înconjurat de natură, i-a convins pe turiști să facă deja rezervări pentru următoarele luni. Gradul de ocupare în această pensiune este de 100% până la mijlocul lunii martie. 

 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si