Medicul gastroenterolog, Roxana Voica, a explicat care sunt obiceiurile pe care trebuie să le adoptați pentru o viață sănătoasă.
„Cu toții ne dorim să trăim mai mult și mai bine. Luăm sfaturi de longevitate de la bătrâni, mergem la medici, încercăm să ținem o dietă echilibrată, dar totuși, parcă nu există ceva valabil pentru toată lumea. Putem cu adevărat să influențăm durata vieții noastre prin alegerile pe care le facem sau ține mai mult de genă? Vorbim despre asta cu dr. Roxana Voica, medic specialist gastroenterolog cu supraspecializare în nutriție clinică la prestigioasa Universitate Stanford”, a spus Simona Pătruleasa.