VIDEO: Ce decizie a luat Florin Salam după ce a fost ridicat de polițiști? Manelistul este supărat, după ce a fost acuzat de înșelăciune
Florin Salam o luat o decizie de ultim moment, după ce este acuzat că ar fi încasat onorariul de 5.500 de euro fără a se mai prezenta la eveniment. Jandarmii l-au trezit din pat și l-au dus în fața procurorilor din Târgoviște.
Florin Salam are din nou probleme cu legea! De data aceasta, artistul este acuzat de înșelăciune, după ce ar fi încasat sumat de 5.500 de euro pentru un eveniment, iar mai apoi nu s-a mai prezentat, conform înțelegerii avute.
Ce spune mirele care ar fi fost păcălit de artist?
Joi, Florin Salam s-a trezit cu polițiștii în casă și a fost dus în fața procurorilor din Târgoviște, acolo unde a stat aproximativ trei ore.
De precizat este faptul că între părți nu a existat un contract, prin care să se dovedească că respectivul bărbat a plătit pentru servicii, iar acesta s-a dus și a făcut o plângere.
"Am venit acasă cu soția după 16 ani de muncă, în ultimii 2 ani am planificat să facem nuntă. Am vrut mai mult să facem o surpriză soției. Au fost trei tranșe în care i s-au dat 5.500 de
euro! Prestația lui vocală era de două ore", a declarat mirele.
Înainte cu o lună de eveniment, Florin Salam ar fi primit și 3000 de euro avans. Cu toate astea, în ziua evenimentului, manelistul nu mai putea fi contactat deloc.
Mai mult, acesta spune că e nevinovat și că el de obicei restituie banii înapoi dacă nu mai ajunge la cântare.
"Eu 2-3 ani de zile nu am cântat! Nu m-am simțit bine nici cu vocea, nu am fost bine nici psihic! Am fost și cu sănătatea! Când oamenii au făcut nunta, știe că eu eram pe la spital? Știe cum mă simțeam eu și ce s-a întâmplat cu fratele meu atunci? Eu în perioada aia am fost pe la spital! Puteai să îmi dai și un milion de euro, poate mie nu îmi mai ardea, nu puteam să mă ridic din pat, nu eram apt să cânt! Ce Doamne iartă-mă?!",
a povestit Florin Salam pe TikTok.
Cine se va ocupa de acum încolo de evenimentele lui Florin Salam?
În această privință a luat și o decizie, pentru a evita de acum încolo astfel de incidente neplăcute. Chiar el și soția lui se vor ocupa de evenimente.
”De acum încolo, cei care aveți nevoie de serviciile mele vorbiți cu mine personal. Da? Cu contract, cu tot ce trebuie, ca la carte.
Am spus asta, încă nu am apucat să avem un birou unde se va ocupa soția mea personal și un staff de-al meu din spate, cu agendă, cu tot, toată lumea să fie liniștită și mulțumită. Răutățile astea că am început eu să cânt și cu toate nunțile, vin la mine și cânt zi de zi și mă descurc. Nu aveți voi ce să faceți de 25 de ani, de 20 de ani nu știu cât să spun”,
a anunțat manelistul pe pagina de Facebook.
Tot acolo a spus că el va rămâne optimist indiferent de situație și că va face ceea ce știe el cel mai bine să facă, adică să cânte.
”A fost o perioadă de un an de zile, când nu am putut să cânt, am fost și eu ca orice om, nu sunt de fier, sunt din carne, mai te îmbolnăvești, poate nu ai chef să cânți o perioadă… Important este să treci de greul ăsta și să te învingi pe tine și să îți reiei
ce știi tu să faci cel mai bine. Deci oameni buni, care aveți nevoie de serviciile mele pe viitor, cu mine personal vorbiți, ca eu să-mi asum în fața dumneavoastră, contractual. Vă spun eu”, a mai precizat Florin Salam în videoclip.