După o săptămână aglomerată, o ieșire în natură pare să fie cel mai bun medicament. Iată cum se desfășoară un sfârșit de săptămână la Ferma Cerbilor de pe Valea Avrigului.

Ce faci în weekend- Ferma de Cerbi de pe Valea Avrigului

„Bună seara! Sunt Claudia Costandiș, iar în această seară vă propun să mergem într-o călătorie magică pe Valea Avrigului, în inima munților Făgăraș.

Mai întâi, vă arăt unde puteți să hrăniți cerbii, apoi, ne plimbăm printr-o curte regală, unde puteți face foarte multe poze superbe. Iar la final, vin și cu o sugestie de cazare inedită, în mijlocul pădurii”, a transmis Claudia Costandiș, realizatorul rubricii „Ce faci în weekend”.

Claudia Costandiș: Cred că mai avem puțin până la cerbi! Uite, se vede acolo indicatorul, Poiana Neamțului, Ferma de Cerbi! I Ia uite, și muntele plin de zăpadă! Hai să mergem!

Într-un cadru idilic, chiar în inima munților Făgăraș, am găsit Ferma de Cerbi, un loc unde animalele sunt protejate și au hectare întregi pe care să alerge.

Claudia Costandiș: Deci nu atingem animalele, nu facem gălăgie și păstrăm distanța de siguranță de circa 5 metri. Hai să mergem să vedem animalele.

Îngrijitorul fermei: Să întindeți mâna așa! Ea e Dubioasa! Ești frumoasă foc! Un exemplar de un an, foarte drăgălaș! Domnilor, nu vreți să experimentați și dumneavoastră? Hai, Aurică!

Claudia Costandiș: E foarte blândă. Ni s-a spus să nu o mângâiem sau să o atingem, doar îi dăm de mâncare. Se sperie. Deși pare foarte prietenoasă, se sperie când încercăm să o mângâiem.

Citește și: VIDEO- Cartier de lux de lângă Capitală, plin cu găini, porci și capre. Gospodarii nu se mai aprovizionează de la magazin

O sesiune de vizită la ferma de cerbi începe cu hrănirea animalelor de către fiecare participant.

Mai apoi, urmează o prezentare, în cadrul căreia turiștii află o mulțime de lucruri interesante despre aceste animale ale pădurii. De exemplu, voi știați că cerbilor le cad coarnele în fiecare primăvară, iar, anual, le crește o nouă pereche?

Claudia Costandiș: De cât timp este această fermă de cerbi?

Îngrijitor fermă: Ferma există la noi din 2007 toamnă, însă punct de atracție a devenit în ultimii 4-5 ani. Au avut animalele nevoie de vreo 10 ani de adaptare, încât să ne tolereze pe noi, oamenii, în apropierea lor. 10 ani le-au trebuit lor să ne tolereze! Că altfel, le puneam mâncare, la începuturi, și veneau la mâncare doar când noi plecam. Avem un efectiv de 20 și ceva de capete. Noi, astăzi, îl vizităm pe Vili cu familia lui. Deci asta este toată o familie! Tata, soțiile și puii lor!

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Claudia Costandiș: Puteți vizita ferma de cerbi și de ciute în fiecare sâmbătă și duminică, timp de 3 ore, în intervalul orar 12-15 și veți avea parte de o vizită care durează aproximativ 15-20 de minute, în cadrul căreia veți afla multe lucruri interesante despre aceste animale ale pădurii.

Pentru o astfel de experiență prețul unui bilet este de 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru copii.

Experință inedită la Castelul de Lut din Valea Zânelor

Plecăm din inima pădurii și la doar 30 de minute de mers cu mașina, tot pe Valea Avrigului, în Porumbacu. Ajungem la Castelul de Lut. Traseul este unul deosebit, întrucât am putut admira munții Făgăraș în toată splendoarea lor.

Claudia Costandiș: Vizităm o nouă locație de poveste din Porumbacu, Castelul de pe magica Vale a Zânelor. Prima oprire este turnul din care avem o priveliște panoramică. Haideți cu mine!
Momentan, castelul este închis, pe interior, pentru vizite, însă, se amenajează pentru a putea găzdui oaspeți pe viitor. Tematica: de poveste. Fiecare cameră va avea o altă temă și un alt decor.
În curtea castelului sunt mai multe locații instagramabile, haideți să vă arăt ce poze deosebite pot ieși aici!

Citește și: VIDEO- 10 mașini de lux, vandalizate de ecologiștii extremiști în Constanța. De ce au recurs aceștia la gesturile extreme?

Și haideți să vă mai arăt un loc deosebit de făcut poze, care a fost aranjat cu mare grijă. Hai să vi-l arăt!

De peisajul magic s-au bucurat și au făcut poze atât cei mici, alături de părinții lor, cât și tinerii care au venit în vizită. Mulți dintre ei au profitat și de priveliștea unică oferită de munții Făgăraș și râul care trece chiar prin curtea castelului.

Urmăm indicatoarele ce se află la fiacre colț al grădinii regale și ajungem la un alt punct de atracție al acestei locații, terasa amenajată în aer liber, printre copaci. Unele mese și scaune sunt realizate din lemn, altele au fost făurite de un arhitect local.

După ce ați terminat de vizitat castelul, vă puteți relaxa bând o cafea sau un ceai și să vă încălziți la șemineu, chiar pe marginea râului Porumbacu.

Iar pentru a păstra magia zânelor în suflet, puteți cumpăra unul dintre multele suveniruri handmade, pe care le găsiți la căsuța de lângă terasă.

Turist: E superb acesta! E minunat!

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Claudia Costandiș: Ce ai cumpărat acolo?

Turist: Nu știu neapărat ce e, dar am vrut neapărat să fie din lut, ca să-mi aduc aminte că am fost la Castelul de Lut. Adică n-am vrut ceva din sticlă sau alt material. Foarte frumos! Toate pictate handamde! Am vrea să cumpărăm acesta!

Și pentru că Porumbacu este o zonă de poveste, ar fi păcat să plecați de aici și să nu rămâneți măcar o noapte în acest colț de Rai. Eu vă propun o cazare ce se află fix în inima pădurii: căsuțele în copac.

Claudia Costandiș: Am ajuns chiar în mijlocul naturii și vă arăt imediat în ce loc inedit ne-am cazat!Căsuțele în copac sunt făcute din lemn, iar de jur împrejur au ferestre înalte, ce îți permit să admiri pădurea și râul Porumbacu din orice loc al cazării. Designul interior este realizat tot din lemn, inclusiv tăblia patului este sculptată din crengi de copac. Iar când se lasă seara, locația este cu atât mai spectaculoasă. Printre copacii înalți și deși din pădure se mai vede doar lumina care bate prin ferestrele căsuței în copac.

Camera este încălzită printr-o sobă pe lemne, care trebuie întreținută punând periodic lemne pe foc. De data aceasta, pentru că încă mai avem foc, voi pune câteva surcele.

Și ce mod mai bun de a încheia o zi reușită decât cu o masă tradițională.

În seara aceasta mâncăm un păstrăv gătit tradițional, de oamenii locului, cu mămăliguță, cred că aici este niște caș, smântână și, bineînțeles, nelipsitul mujdei. Iar ea este Mădălina, care ne va acompania la această masă!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: