S-a intervenit prompt- susțin acum autoritățile locale- care inițial n-au tratat serios valul de apeluri la 112, pentru că venea din partea unor oameni săraci.
20 de apeluri disperate la 112, toate- venite din acelasi bloc al mortii. De 20 de ori, in trei zile, locatarii care inhalasera substanta toxica au chemat ambulanta, sperand ca medicii le vor aduce salvarea.
Primii care au avut simptome au fost parintii copilului de 3 ani, urmati de fiul lor- care s-a stins subit chiar sambata.
Copilul abia voma, numai apa goala pentru ca nu manca, era constipat, nu poate iesi afara. Salvatorii de pe ambulanta nu si-au dat seama ca exista o legatura intre cazuri. N-au intuit nimic nici macar dupa al zecelea apel, venit din partea vecinilor de palier, care anuntau, disperati, ca bebelusul LOR se stinge, sufocat.
Un nou-nascut de 9-10 zile, rapid la spital, a facut stop in UPU, resuscitat o ora.
In realitate, insa, legatura era evidenta, doar ca autoritatile n-au luat in seama apelurile pentru ca erau venite dintr-un bloc de oameni sarmani. O recunoaste, senin, chiar seful ambulantei din Timisoara.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Orașul de cinci minute: Imagini impresionante din cartierul revoluționar al Danemarcei, unde totul este la doi pași distanță- antena3.ro
Citeste si: Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”- stirileprotv.ro
Din cele 20 de apeluri la 112- 15 au avut loc doar sambata si duminica. Alte 5 s-a scurs luni dimineata, cand mama unuia dintre copiii decedati incepuse sa se simta si ea din ce in ce mai rau.
A refuzat initial internarea, apoi a fost dusa la spital, unde i s-au facut analize. Totul a iesit in regula si s-a externat pe propria semnatura. Cateva ore mai tarziu, insa, al 5-lea apel din ziua aceea la 112 avea sa fie si ultimul: femeia a facut stop cardio-respirator chiar in ambulanta.
Moartea ei a fost cea care, intr-un tarziu -i-a facut pe medici sa lege cazurile. Mihai Grecu- seful Unitatii de Primiri Urgente- a fost cel care si-a dat seama ca ceva bizar se intampla in bloc, atunci cand l-a auzit vorbind pe sotul femeii decedate.
Citeste si: Patronul restaurantului Beirut din Constanța, unde în 2014 trei tinere şi-au pierdut viaţa, condamnat definitiv la opt ani de închisoare
In tot acest lant al slabiciunilor, Raed Arafat recunoaste ca nici tehnologia nu a ajutat in acest caz- si ca memoria sistemului de urgenta se sterge cu fiecare tura a angajatilor.
In mai putin de 24 de ore, pompierii au evacuat peste 100 de persoane, intre care 32 sunt internate in spital.
Citeste si: Primăria vrea să taie peste 100 de milioane de lei de la spitale
Dumneavoastra locuiti in blocul unde s-a intamplat? Da, exact la etajul 4, suntem vecini. Pe vecinii ceilalti ii cunoasteti? Da, cum!
Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Cine va primi cu 890 de lei în plus la pensie, de la 1 ianuarie 2025- kfetele.ro
Citeste si: Ce fixuri are Anca Țurcașiu înainte de spectacole. Horia Brenciu a dat-o de gol: "E puțin obsesie"- radioimpuls.ro
Citeste si: Rusia intră în Parlamentul României pe listele de deputați și senatori ai AUR și SOS. „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE”- antena3.ro
Primii evacuati au fost cei din blocul mortii.
Aseara, in jurul orei 22,00, o alta cladire cu locuinte, de pe o strada alaturata, era golita. Autoritatile aflasera ca si aici firma respectiva facuse, recent, deratizare.
In mijlocul haosului de ieri, serviciile companiei-fantoma au fost solicitate si de o gradinita din Timisoara. Cum autoritatile n-au stopat activitatea firmei in timp util, angajatii au facut deratizare si in unitatea de invatamant. Doar o minune a facut ca micutii sa nu piara si ei, intoxicati.
Citeste si: Patronul restaurantului Beirut din Constanța, unde în 2014 trei tinere şi-au pierdut viaţa, condamnat definitiv la opt ani de închisoare
Autoritatile, în primul moment în care au avut semnalul, deci la minute trebuiau să vadă chestiunea asta: uite, sunt oamenii ăştia, cine a deratizat şi trebuiau să oprească pe loc toate acţiunile pe care le aveau. Măcar la modul simbolic, că nu trebuie să trimiţi poliţia după ei, ci să-i suni şi să spui: domnule, am o problemă, vezi că ai o problemă cu nişte substanţe, stai pe loc acolo unde eşti, nu mai fă nimic din momentul ăsta, pentru că are un potenţial periculos extrem de mare.