In articol:
- Dosare penale în România, viață de lux peste hotare
- Milionarii cu dosare penale au plecat din România peste hotare la o viață bună
- Autoritățile din România îi cercetează penal de peste hotare
În bolizi de lux, elicoptere şi mașini de teren cu care face drifturi, Victoraș Micula prezintă trufaș pe internet parada flotei impresionante pe care familia lui o deține.
„Am avut o curiozitate, care dintre cele două şampanii spală mai bine roţile de la Lamborghini”, povestește Victoraș Micula.
Dosare penale în România, viață de lux peste hotare
Postările în care își etalează bogăția nu sunt puține. Arogant, la volanul unui bolid de peste 250 de mii de euro, Victoraș cântă manelele lui Tzanca Uraganu’. Am averi și bani pentru o mie de ani sunt versurile pe care tânărul nu doar le fredonează, ci le şi trăiește în viața reală. Moștenitor al unui adevărat imperiu, fiul magnatului Micula are cu ce să se laude.
Când devine serios, Victoraș susține că intră în politică.
Aflat în vizorul oamenilor legii, Victor Micula trăiește din plin viața de lux pe care o duce peste hotare, semn că puţin îi pasă de acuzațiile recente care i se aduc. Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru că ar fi accesat bazele de date secrete ale MAI.
Milionarii cu dosare penale au plecat din România peste hotare la o viață bună
Şi controversatul milionar Dragoş Săvulescu sfidează justiţia şi se răsfaţă în luxul din ţări străine. În Italia, afaceristul duce o viaţă la care mulţi nici nu îndrăznesc să viseze, alături de soţia sa, fotomodel celebru. Cei doi merg în cele mai exotice locuri, iar extravaganţele sunt la ordinea zilei. Recent, Săvulescu s-a afişat alături de partenera sa, într-un avion privat.
Autoritățile din România îi cercetează penal de peste hotare
Dragoş Săvulescu a fost condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat în dosarul retrocedărilor ilegale de pe litoralul Mării Negre. A reuşit însă să fugă din ţară înainte ca magistraţii să dea această sentinţă. S-a predat la o secţie din Napoli, însă a fost eliberat după o săptămână, fără să fie extrădat în România. Recent, autorităţile de acolo au decis ca Săvulescu să îşi execute pedeapsa în Italia, însă cu suspendare.