Close sidebar
Close sidebar

VIDEO | Ceremonie emoționantă pentru cei doi români care și-au pierdut viața în Afganistan

Militarul buzoian Ciprian Ştefan Polsch şi Vadile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, ambii uciși în Afganistan săptămâna trecută, au fost repatriaţi astăzi.

D.S.,


DISTRIBUIE
acest articol

O ceremonie emoționantă a avut loc la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni. La ceremonie au luat parte, pe lângă rudele celor doi eroi, ministrul Apărării, Gabriel Leș, și cel de Externe, Ramona Mănescu.

„Cinste și onoare memoriei lor! Eroii nu mor niciodată! Astăzi, la Baza 90 Transport Aerian a avut loc ceremonia de repatriere a sublocotenentului post-mortem Ciprian-Ștefan Polschi și a lui Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, căzuţi la datorie în timpul îndeplinirii unor misiuni în Afganistan. Rămas bun, dragi camarazi!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Forțelor Aeriene Române

„Cinste și onoare memoriei lor! Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a transmis și Ministerul Apărării Naționale.

Citeste si: Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu- kanald.ro

Citeste si: Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”- wowbiz.ro

Citeste si: Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe model Stoianoglo- antena3.ro

Citeste si: Eroul Vasile Rădună, românul decedat marți în atentatul de la Kabul, era din Fierbinți Târg FOTO

Sublocotenentul Ciprian-Ştefan Polschi, care îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, şi-a pierdut viaţa în 5 septembrie, în urma exploziei unei maşini-capcană în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu. 

Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, a decedat în cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în timpul atacului terorist care a avut loc în campusul în care îşi desfăşura activitatea Ambasada României la Kabul.

Citeste si: VIDEO| Povestea cutremurătoare a caporalului român ucis în Afganistan. Ultimul mesaj trimis de soție

Cei doi eroi au fost decoraţi post-mortem de preşedintele României cu Ordinul Naţional "Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Totodată, militarul buzoian Ciprian Ştefan Polschi a fost numit post mortem cetăţean de onoare al municipiului Buzău, iar consilierii locali buzoiani au votat acordarea unui sprijin financiar familiei, de 10.000 de lei. 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI