„Un cetățean străin a fost jefuit pe o stradă aglomerată din Sectorul 2 al Capitalei. Hoții au reușit să îi fure din rucsac peste 4.500 de euro. Oamenii legii i-au reținut pe cei doi și au suspiciunea că numărul victimelor ar fi mai mare”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Cetățean străin, furat în plină zi în Capitală

Acesta este momentul în care bărbatul, cetățean străin, iese dintr-o casă de schimb valutar din zona Moșilor. Ar fi schimbat o sumă impresionantă de bani, totul sub atenta supraveghere a celor doi

hoți pregătiți să dea atacul.
Camerele de supraveghere din zonă îi surprind pe cei doi indivizi cum se apropie de bărbat și îi desfac tacticos rucsacul. Reușesc să îi fure numai puțin de 4.500 de euro, ziua, în amiaza mare, iar mai apoi se fac nevăzuți.
La scurt timp, însă, bărbatul și-a dat seama că îi lipsesc banii și s-a dus glonț la poliție. Oamenii legii au intrat imediat pe fir și i-au identificat pe cei doi hoți.

Citește și: VIDEO- Au apărut primele imagini cu jaful din Giulești. Hoțul a amenințat vâznătoarele cu un cuțit pentru câteva mii de lei și 15 pachete de țigări

„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, cu sprijinul polițiștilor Secției 7, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către doi bărbați, în vârstă de 25, respectiv 48 de ani. Astăzi a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, bănuiții fiind depistați și conduși la audieri”, au transmis polițiștii.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Unul dintre apropiații celor doi hoți povestește modul în care oamenii cad de cele mai multe ori pradă acestor jafuri. Ba chiar tânărul spune că în spatele furturilor stau atât sărăcia, cât și consumul de droguri.
„Nu știu... te duci la om, iar dacă are asta așa puțin. Ai băgat două degete, ai tras bani și la revedere. Sau poți să te mai dai așa pe lângă el și zici: mă scuzați și i-ai băgat mâna în buzunar. Sunt multe metode. De exemplu am niște prieteni care s-au distrus rău de la legale și au început să fure mult, mult rău de tot  La noi nu este chiar așa situația în familie. Nu prea stăm bine cu banii”, a mărturisit un apropiat al unuia dintre tâlhari.

Deși, incidentul a avut loc în apropierea unei piețe aglomerate, zona ar fi periculoasă, o recunosc oamenii care sunt terorizați de acești indivizii.

Cei doi bărbați nu ar fi la prima abatere. Potrivit unor surse, doar în ultima lună ar fi fost înregistrate peste 17 plângeri penale, iar autoritățile au suspiciunea că numărul victimelor ar fi mai mare.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: