VIDEO - Chef grotesc într-un hypermarket din Capitală: 10 persoane au încins o masă câmpenească la raionul de carne
Imagini care, în secolul 21, provoacă stupefacție au fost transmise live dintr-un hypermarket din Capitală. O bandă de romi, care spun că au legea lor, a făcut ravagii printre rafturi. Indivizii fără scrupule au încins un chef grotesc la care au luat parte cel puțin 10 persoane.
Fără reținere, au pus mâna pe tot ce au nimerit și au întins o masă câmpenească la raionul de carne, de parcă ar fi fost în pădure, la Cernica. Apoi, s-au cinstit cu băuturi scumpe, iar înainte de plecare au umplut cărucioarele cu porci întregi. Mai halucinant e că doar trei au fost amendați de polițiști... pentru că nu purtau mască
N-am nimerit la o paranghelie. Scenele halucinante sunt filmate în raionul de mezeluri și carne a unui hypermarket din Sectorul 4 al Capitalei. Mai mulți indivizi de etnie romă și consoartele lor, pătrunși de un tupeu fantastic, au pornit un ospăț printre rafturi sub privirile stupefiate ale angajaților și clienților. Au luat la nimereală de pe rafturi ce au prins la mână: salam, kaizer, pâine, brânzeturi și iaurturi și au încins o masă copioasă de parcă erau la picnic.
”Nu iertăm nimic. Nu iertați nimic. Tot furăm de aici!”, spun mesenii pe înregistrare
Cu burțile pline după ce s-au cinstit ca la nuntă, musafirii fără pic de rușine, trec la raionul cu băuturi. Și acolo au gustat din toate: coniac, wiskey sau șampanie.
Dar se pare că scenele uluitoare aveau să fie doar preludiul pentru un chef monstru. Oamenii se apucă de cumpărături și umplu cărucioarele cu peste 20 de porci întregi.
Angajații au sunat la 112
Femeile se ocupă de sticlele de băutură pe care le iau fără măsură și pentru acasă. În zadar au încercat paznicii să oprească tot circul grotesc. N-au răzbit și au sunat la 112.
Tupeul indivizilor care au făcut ravagii în supermarket s-a spulberat rapid când au auzit că vine poliţia.
Au fugit la casă şi au achitat tot ce au consumat. Astfel, doar 3 dintre ei au fost amendaţi, însă nu pentru dezastrul pe care l-au provocat în interior, ci pentru că nu purtau măşti de protecţie.
Așadar, ce tulburarea ordinii și liniștii publice. N-au auzit de asta agenții care i-au legitimat pe acești indivizi. Cât despre plata produselor consumate, spun că verifică imaginile de pe camere să vadă dacă oamenii chiar au fost de bună credință.
După acest episod, reprezentanții hypermarketului au decis să îl închidă o zi întreagă pentru dezinfectare.