VIDEO| Colo, încătușat ca să fie eliberat
Premieră în justiția din România. Procurorii i-au interzis vloggerului Alexandru Bălan să mai posteze videoclipuri în spațiul public, după ce a instigat la violențe asupra minorelor și la viol.
Decizia vine după o noapte petrecută după gratii. Marți seară, cel poreclit Colo a fost reținut de polițiști și a stat după gratii până astăzi. De acum, câtă vreme e anchetat, nu poate pleca din București fără învoire de la polițiști.
Nici în cele mai groaznice vise nu s-a văzut vloggerul Colo încătușat și escortat de polițiști spre arestul central. S-a întâmplat, însă, marți seara târziu, după un interogatoriu de câteva ore...
Citeste si: Vloggerul Colo a fost reținut pentru 24 de ore
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Vorbele lui, însă, au șocat o Românie întreagă. Individul a uitat că și paginile de socializare sau vloggurile sunt considerate spațiu public și a rostit îndemnuri care frizează nebunia.
Limbajul obscen, ascultat de aproape un milion de urmăritori, dintre care peste jumătate adolescenți sub 16 ani, dar mai ales îndemnurile la violențe, abuz sexual și viol asupra fetelor minore- au trecut neobservate o vreme... Când au fost distribuite masiv, însă polițiștii au intrat pe fir și au demarat o anchetă care, în cele din urmă, a culminat cu o lovitură puternică pentru cel poreclit Colo!
Citeste si: VIDEO| "Bombardierul Cireaşă" a scos pistolul fără frică
Miercuri, vloggerul a fost dus în fața procurorilor care, după audieri, au arătat puțină blândețe. L-au pus sub control judiciar până e finalizată ancheta. Asta înseamnă că tânărul de 28 de ani nu poate părăsi localitatea decât cu acceptul procurorilor și trebuie să treacă periodic pe la secția de poliție.
O caterincă bolnavă, spun psihologii care avertizează că astfel de modele sunt periculoase pentru adolescenții care nu au împlinit 18 ani. La un moment dat, în vloggurile lui, Colo a povestit cum el însuși a profitat de o minoră de 16 ani.
Citeste si: Breaking news! Vloggerul Colo, dus la Parchet