VIDEO - Comunitate de romi din Bihor, campioană națională la vaccinare
96 la sută grad de vaccinare! La nivel național e misiune aproape imposibilă. Într-o comunitate de romi din Bihor a devenit realitate. La mijloc e munca a două femei care au învins știrile false și teoriile conspirației. Cele două, deși plătite cu salariul minim, au rezultate mai bune decât tot Comitetul Național de Vaccinare. Și autoritățile de la Chișinău ne dau o lecție legată de promovarea imunizării.
Author: Sorin Negru vineri 12 noiembrie 2021 , 19:27
"Ce reacții ai avut după vaccin? Dacă ai avut ceva reacții adverse. Nu, n-am avut nicio reacție. Puțin m-a durut mâna a doua zi!", spune un cetățean din comuna bihoreană.
"Luăm o tensiune, îi verificăm să vedem starea lor de sănătate și să vedem reacțiile după vaccin. Dacă sunt. Dar, am înțeles de la ei că nu au reacții", spune Gabriela Cacuci, asistent sanitar comunitar (34 de ani), care de o jumătate de an vine în comunitatea de rromi să le verifice starea de sanatate.
Deși e plătită cu salariul minim pe economie, adică puțin peste 1.300
de lei, Gabriela luptă pentru oamenii din comună. "Ne bucurăm că ne-au ascultat!", spune ea.
Plătiți cu salariul minim, rezultate mai bune decât Comitetul Național de vaccinare
Dar nu ar fi reușit singură. Ramona Varga e mediator comunitar. Din 21 de persoane care practicau această meserie în Bihor, au mai rămas doar 10.
"Noi promovăm sănătatea și ne dorim ca în primul rând comunitatea să fie sănătoasă", spune Ramona Varga, mediator comunitar (41 de ani), profesoară de limba romani la școala din sat și de 18 ani mediator
comunitar în cadrul primăriei din comuna Șuncuiuș.
Și Ramona este plătită cu salariul minim, dar rezultatele ei sunt mai bune decât ale comitetul național de vaccinare.
"Nu am obligat pe nimeni să se vaccineze, nu au primit nimic pentru vaccinarea anti-Covid. Le-am explicat care sunt beneficiile acestui vaccin, cum pot fi protejați", spune Ramona Varga.
Din comunitatea de 400 de romi din satul Bălnaca doar 20 au rămas nevaccinți.
96 la sută dintre localnici sunt imunizați.
Liderii care există în comunitate s-au implicat. "Am hotărât să mă vaccinez și eu pentru copiii mei, ca să fie în siguranță. Pentru familia noastră, ca să fim bine, să nu pățim ceva, să nu se întâmple ceva, mai ales în familie. N-am avut nicio durere, n-am avut nimic".
Ne mutăm în Republica Moldova. Autoritățile din Chișinău au gândit o campanie de promovare a vaccinării care atrage atenția.
Aproape 600 de mii de persoane au vizionat până acum acest clip. Și pe pagina de Facebook a autorităților de la București a fost preluat și a adunat zeci de mii de vizualizări, cu mult peste înregistrările autohtone.