VIDEO Consilier județean din Arad, strivit de un bolovan care a căzut peste mașina în care se afla
Salvatorii au venit de urgență la fața locului și au reușit să îl scoată pe George dintre fiarele contorsionate.
„Un tânăr în vârstă de 33 de ani, consilier județean în Arad, este internat la Terapie Intensivă, după ce a fost strivit de un bolovan care a căzut peste mașina lui. Bucata uriașă de stâncă s-a desprins de pe versanți și s-a prăbușit cu zeci de metri înainte de indicatorul care îi avertiza pe șoferi că în zonă au loc căderi de piatră”, a transmis Christian Sabbagh.
George conducea dinspre Gurahonț către casa din Buteni. Pe drum, un bolovan imens s-a desprins din stâncă, într-o zonă împădurită, și a căzut direct peste mașina lui. Tânărul a fost strivit, și-a pierdut cunoștința, iar mașina a mers în derivă pe șosea. Salvatorii au venit de urgență la fața locului și au reușit să îl scoată pe George dintre fiarele contorsionate, apoi au solicitat intervenția unui elicopter SMURD, pentru a-i salva viața: „Din punct de vedere al semnelor clinice pe care le-a avut la internare, pot să fie și simptome declanșate de către o strivire, având în vedere că a fost cu fracturi de organe interne multiple, cu contuzii pulmonare și fracturi costale multiple.”
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate, iar acum se luptă pentru viața sa la terapie intensivă. O anchetă a fost deschisă de autorități.
Din primele informații, versantul din care s-a desprins bolovanul nu era prevăzut cu plasă de protecție. În plus, nenorocirea a avut loc cu doar câțiva metri înainte de indicatorul rutier care îi avertizează pe șoferi că în zonă au loc căderi de pietre: „Bolovanul a picat pe mașină cu aproximativ 30, 40 de metri înaintea indicatorului care avertizează posibile surpări ale stâncii. A căzut chiar pe parbriz, chiar pe volan, și a îndoit volanul, i-a lezat pieptul și bazinul șoferului.”
Polițiștii au deschis și ei un dosar penal pentru vătămare corporală.