In articol:
„Tunul banilor pierduți de România în contractul achiziției vaccinurilor în pandemie ar putea face parte dintr-o anchetă mult mai amplă, la nivel european. În paralel cu ancheta coordonată de Direcția Națională Anticorupție în țara noastră, Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, desfășoară o investigație cu privire la dozele de vaccin achiziționate abuziv în toată Europa”, a transmis Silvia Ioniță, prezentatoarea Știrilor Kanal D.
Continuă controversele în cazul vaccinurilor cumpărate abuziv în pandemie
„Din punct de vedere uman, trebuie să avem mare, mare grijă ”, avertiza în trecut Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății.
„Dacă legislația ne permite, voucherele sunt destinate persoanelor care se vaccinează cu schemă completă”, spunea Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății.
Au apelat la latura emoțională a oamenilor, au oferit vouchere, au realizat reclame și au făcut promisiuni pentru imunizare completă, au recurs la toate armele pe care le-au avut în dotare pentru a convinge populația României să se vaccineze.
Dosarul din România ar fi doar o parte a unei anchete mult mai ample demarate de procurorul șef european, Laura Codruța Kovesi, în cazul achiziționării de vaccinuri pentru țările Europene. Concret, Parchetul European suspectează faptul că zeci de miliarde de euro ar fi fost cheltuite inutil pe doze de vaccin care nu au fost niciodată utilizate și de care nimeni nu ar fi
„Vaccinarea este extrem de importantă și rog pe toată lumea să profite de oportunitatea de a se vaccina! Vaccinarea salvează vieți”, declarase în trecut Ursula Von der Leyer, președintele Comisiei Europene.
În luna septembrie a anului 2021, chiar după perioada în care s-ar fi cumpărat peste 53 de milioane de doze de vaccin în țara noastră, șefa Comisiei Europene vizita Spitalul Universitar de Urgență București, alături de președintele României, Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu. Îi îndemna pe toți românii să se vaccineze.
Tunul de un miliard de euro cheltuiți inutil din bugetul statului a fost dat în perioada ianuarie-mai 2021. La 1 ianuarie 2021, țara noastră deținea deja peste 37 de milioane de doze de vaccin, suficiente pentru a imuniza peste 15 milioane de persoane, cifra prezentată ca o țintă de vaccinare de mai marii țării noastre. În realitate, raportul trimis de statul român către Comisia Europeană arăta că doar 10.7 milioane de români sunt eligibili pentru a fi vaccinați. Cu toate acestea, un supliment de 53 de milioane de doze de vaccin a fost contractat de România. Totul s-ar fi întâmplat sub atenta coordonare a foștilor miniștri ai sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, susținuți de cel care pe atunci era premier, Florin Cîțu. În cazul ultimilor doi, DNA a cerut să le fie ridicată imunitatea parlamentară. Deși PNL deja a anunțat că va vota ridicarea imunității lui Florin Cîțu, la celălalt pol, USR își susține membrul partidului: Vlad Voiculescu.
„Este o victimă, un om inocent, un om care timp de trei luni s-a luptat pentru viețile din această țară, hărțuit în mod mizerabil, el și familia lui. El este un simbol acum pentru lupta pe care o ducem în România și are toată susținerea noastră”, a declarat Cătălin Drulă, lider USR.
Am încercat și noi să îi contactăm pe cei 3 acuzați de DNA, însă încercările noastre au rămas fără răspuns. Totuși, 2 dintre ei au postat câte o reacție pe pagina personală de Facebook.
„(...) Precizez că întreaga mea activitate, indiferent de funcțiile și demnitățile publice îndeplinite, a stat sub semnul bunei credințe și a respectării legii, în slujba românilor”, a declarat Florin Cîțu pe Facebook.
„Reamintesc că vaccinarea anti-COVID a fost în subordinea premierului în perioada pandemiei, nu a ministrului Sănătății: e vorba de faimosul comitet de vaccinare condus de dl. Gheorghiță care îi raporta ministrului Apărării Ciucă și premierului Cîțu”, a scris și Vlad Voiculescu.
Rămâne, totuși, un semn de întrebare: de ce președintele campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță și vicepreședintele, Andrei Baciu, nu sunt vizați și ei de această anchetă în calitate de suspecți? Numele celor doi apar în referatul procurorilor, însă numai în calitate de martori. Pe perioada pandemiei, au fost administrate aproape 17 milioane de doze de vaccin unui număr de doar 8 milioane de persoane. Ne-au rămas 73 de milioane de doze care au expirat sau sunt aproape de termenul limită, pentru care țara noastră a plătit mult peste un miliard de euro.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro