VIDEO Alertă la Buzău! Zeci de copii și profesori, intoxicați în excursie!
11 copii și doi adulți au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară.
„O excursie a unui grup de cercetași s-a încheiat la Spitalul Județea Buzău. Unsprezece copii și doi adulți au fost preluați de ambulanțe la câteva ore după ce au mâncat într-un camping din județ. Toți aveau simptome specifice toxiinfecției alimentare, cu dureri abdominale și vărsături. Comisarii DSP au găsit la unitatea de cazare mai multe nereguli”, a spus Cristina Dorobanțu.
Citește și: Caz alarmant la Buzău! 39 de copii și 3 adulți, de urgență la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
La nici o ora după ce au părăsit campingul, copiii au început să se simtă rău. Situația se agrava, așa că liderii grupului au sunat la 112 ca să ceară ajutor
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„S-a stat la Berca, acolo, în acea zonă, undeva lângă o benzinărie, cred că vrea două ore. S-a vomitat pe bandă. După ce au scos toată mâncarea, vomitau verde deja”, a spus Bogdan Savin, conducător grup.
În total, unsprezece copii și doi adulți au fost transportați la spital.
„Durere abdominală, specifică pentru toxiinfecție alimentară. Câțiva dintre ei, greață și vârsături”, a spus Nicoleta Popescu, șef UPU Buzău.
Medicii de la DSP au fost în control la restaurantul complexului, de unde au preluat probe. La fața locului a ajuns și o echipă de la Serviciul de Investigații Criminale Economice, dar și comisarii de la Protecția Consumatorilor.
Primele concluzii ale controlului au scos la iveală mai multe nereguli în activitatea restaurantului.„S-a dispus oprirea temporară a activității în blocul alimentar, până la remedierea deficiențelor, urmând a ne contacta imediat ce acestea au fost remediate”, a spus Romică Gavrilă, comisar-șef OPC.
Citește și: VIDEO O femeie a fost găsită plutind în apă, cu fața în jos, la Techirghiol
Pe lângă mesele luate la restaurantul campingului, grupul de cercetași și-a preparat masa de seară, cu ingredientele procurate de la magazinele din zonă.
„Au servit masa de prânz în ziua în care au venit și micul dejun. Le-am pus la dispoziția organelor de cercetare toate probele, respectiv: măsline, mușchi afumat, roșii, castraveți”, a transmis Aurel Boboc, proprietar camping.
Pentru a stabili cu exactitate cauza îmbolnăvirii în masă, specialiștii DSP trebuie să analizeze toate mostrele de mâncare ridicate de la restaurant. În paralel, vor face verificări și la magazinele din zonă.