Asta deşi medicii avertizează că riscăm să ne îmbolnăvim mai rău, dacă ne tratăm după ureche!
Farmaciile din Capitală au fost arhipline astăzi. În condiţiile în care cozile deveniseră destul de mari, puţini s-au mai gândit să păstreze distanţa de peste un metru şi jumătate recomandată de autorităţi sau...mască de protecţie.
Mulţi dintre cei care au pus farmacia prima pe lista de mers la cumpărături au plecat cu pungile pline acasă.
Citeste si: Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Europa este "epicentrul" pandemiei de coronavirus
Încă de la prima oara oamenii au venit la farmacie ca sa isi faca provizii de medicamente. Şi a au avut de asteptat zeci de minute la cozile uriase. Odată ajunsi la ghișeu acestia si-au cumparat vitamine si antivirale.
În toată această agitaţie, multe medicamente, la care există stocuri semnificative de obicei, au dispărut rapid de pe rafturi.
Citeste si: Încă o țară vecină cu România își închide granițele de urgență
Prețul măștilor a cam crescut, apoi cer spirt sanitar pe care n-am mai găsit să-l aduc
Măştile simple, acolo unde se mai găsesc, costă acum 6 sau 7 lei, în loc de 50 de bani, preţul lor normal.
O farmacie chiar a pus în faţă un afiş pe care sunt notate medicamentele care lipsesc de pe rafturi.
Ca să nu stai la coadă degeaba, îţi spun de la intrare ce medicamente nu au.
Deşi exporturile medicale au fost sistate prin ordin ministerial, farmaciştii spun că, în acest ritm, s-ar putea să întâmpinăm probleme și la unele medicamente şi fac apel la populaţie să NU cumpere doar ca să aibă în casă.
În plus, specialiştii atrag atenţia că riscăm să ne îmbolnăvim şi dacă suntem sănătoşi, dar ne luăm după toate mesajele care circulă prin diverse medii, mai ales pe reţelele de socializare, şi care ne îndeamnă să folosim pentru a tratat sau a preveni infectarea cu coronavirus diverse suplimente sau... chiar medicamente.
Schemele de tratament impotriva COVID 19 sunt facute doar de către medici, informeaza autorităţile.