„Românii care vor să petreacă un Crăciun tradițional sunt așteptați în Mărginimea Sibiului. De la cârnați, jumări sau clasica slănină, toate vor fi la loc de cinste pe mesele de sărbători. În pensiuni este deja forfotă mare, iar gazdele au început ultimele pregătiri”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Crăciun de vis în Mărginimea Sibiului
În această pensiune din Mărginimea Sibiului se lucrează la foc continuu.
Pentru ca
totul să fie gata la timp de sărbători, startul pregătirilor s-a dat încă de la începutul lunii.
Cămările sunt pline cu preparate tradiționale din carne de porc, care vor face deliciul turiștilor. Primele pregătite au fost afumăturile.
Citește și: Luna cadourilor, luna cumpărăturilor la prețuri reduse în 2023? Top cadouri căutate în luna decembrie și pentru Crăciun 2023
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Fiecare cârnat are o altă rețetă, sunt toate din carne de porc, dar unul este mai picant, mai uscat. Caltaboșul cu ingredientele clasice din măruntaiele de porc, toba la fel, mușchi file. Avem aici o mică afumătoare, lemne doar din fag.
Până acum nu ne-au învins niciodată musafirii, în sensul ca ne-au cerut și noi nu am avut să le dăm”, a spus Nicolae Lupu, proprietarul pensiunii.
Cei care vor petrece Crăciunul în Mărginime vor avea parte de un festin culinar cu mâncăruri tradiționale.
Până la sosirea oaspeților, pensiunea a fost decorată de sărbătoare, iar în camere s-au făcut ultimele pregătiri.
Mărginimea Sibiului cuprinde 18 localități și este in topul destinațiilor preferate de turiști în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Desemnat de specialiștii Organizației Mondiale a Turismului drept unul dintre cele mai atractive sate din lume, Rășinariul atrage vizitatori din toate colțurile lumii. Cei care vor veni să petreacă aici de sărbători vor descoperi farmecul vieții la țară, dar și tradițiile locului”, a transmis Anca Marin, corespondentul Știrilor Kanal D.
Prețurile pentru o noapte de cazare în pensiunile de aici pornesc de la 410 lei pentru două persoane.