Vorbim acum despre cadourile oferite de români în perioada de sărbătorilor de iarnă. Crăciunița, o plantă spectaculoasă ca aspect, care se comercializează, de regulă în această perioadă, tinde să devină darul perfect pentru Crăciun. În ultimi anii, planta a început să fie cultivată în cantități tot mai mari, pentru că și cererea este în creștere, a transmis Cristina Dorobanțu.

Crăciunița este floarea Crăciunului, darul perfect de sărbători

Ne aflam într-o seră aflată la doar câțiva kilometri de Oradea. Oriunde privești în jur, este numai roșu. Sezonul craciunițelor este abia la început, iar plantele oferă o imagine de basm celor care se opresc să le privească. Însă florarii inovează frecvent și vin cu soiuri noi, în culori diverse.

Venim cu culori noi, venim cu culori de alb cu galben, cu roz, cu o culoare asemenea școrțișoarei, avem o foarte mare diversitate din punct de vedere al culorilor, a declarat Elena Zoica, administratorul serei.

Zeci de mii de crăciunițe sunt cultivate, anual, în acest spațiu. Plantarea și întreținerea lor nu este o muncă ușoară, însă rezultatul merită tot efortul.

Noi plantăm crăciunița undeva la mijlocul lunii iulie, o îngrijim timp de vreo 6 luni, îi asigurăm tot ce are nevoie, îngrășăminte, apă, căldură, ventilație, absolut totul și o vindem undeva la final de noiembrie, început de decembrie, a

declarat Elena Zoica, administratorul serei.

Perioada sărbătorilor este momentul perfect pentru a face cadou aceste plante minunate, iar îngrijirea lor, odată ce ajung în ghivece, nu este deloc complicată, ceea ce le transformă în darul ideal.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- Spiritul Crăciunului se consumă pe drum! Pregătirile sunt în toi, chiar dacă mai sunt 58 de zile până la sărbătoare

Crăciunițele sunt cadoul ideal având în vedere că vine și Sfântul Andrei, poate fi un cadou superb zic eu, pentru orice zi onomastică, pentru ziua de Crăciun, pentru masa festivă de Crăciun reprezintă un aranjament ideal, a declarat Mirabela Lazău.

Udate de moderație și păstrate la temperaturi de maxim 20 de grade, aceste plante pot să reziste ani în șir.

Vindem foarte mult pe online, vindem la magazinele mari și la consumatorul final care vine aici direct să își aleagă, să cumpere de la sere. E mai ușor vin aici, își aleg culorile, dimensiunea, ce le place, a declarat Laura Sînza, reprezentant vânzări.

Originară din Mexic și America Centrală, crăciunița a fost descoperită pentru prima dată de europeni la începutul secolului al 19-lea. De atunci este folosită pe o scară tot mai largă în apropierea Crăciunului, iar în ultimii ani, comercializarea ei a devenit o tradiție și în România.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: