Delia Săndulachi, însă, este la tribunalul Vaslui și ni se alătură cu detalii. Așa că, Delia, ești în direct. Te ascultăm, bună seara.
Bun găsit.
Vorbim de un tronson de drum pe care lucrările erau finalizate în proporție de optzeci la sută, iar constructorul ar fi avut de încasat de la consiliul județean facturi restante de aproximativ trei milioane de euro. Anchetatorii spun că președintele CJ Vaslui ar fi refuzat să achite aceste facturi, pentru că reprezentantul societății comerciale ar fi refuzat să îi plătească suma cerută ca mită.
Așa că, baronul local de Vaslui a cerut unei firme, în luna iunie a anului trecut, să realizeze o expertiză tehnică, din care să reiasă că lucrările nu sunt conforme. Opt luni mai târziu, aceeași firmă se oferă să întocmească o altă expertiză, pentru același tronson de drum, de această dată, favorabilă constructorului, pentru ca acesta să își poată încasa facturile restante. Pentru asta, expertul tehnic a cerut peste șapte sute de mii de lei și a promis constructorului că, în schimbul sumei, va interveni la Dumitru Buzatu pentru a-i fi plătită o tranșă din suma restantă, ceea ce s-a și
întâmplat. Acum, administratorul acestei firme de consultanță a fost reținut pentru luare de mită și trafic de influență și va ajunge în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. În această seară va afla și președintele consiliului județean Vaslui, dacă magistrații de la tribunalul de aici vor decide să-l aresteze preventiv.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Acestea au fost informațiile, la revedere.
Citește și: VIDEO- Trei decenii de „domnie” peste cei săraci. Domnitorul nu mai e, dar sărăcia încă domnește