Multe dintre apelurile la 112 sunt adesea considerate non-urgențe. Alis Grasu, managerul Centrului de Ambulanță București - Ilfov, ne explică cum identificăm o urgență medicală.
Cum identificăm o urgență medicală[Sursa foto: Captură Știrile KANAL D]„În situațiile de criză, un apel la 112 poate salva viața unei persoane dragi. Însă, de multe ori, oamenii sună pentru situații care nu sunt urgențe, aglomerând astfel linia. Anul trecut s-au înregistrat peste 10 milioane și jumătate de apeluri, dintre care peste 46 la sută au fost non-urgențe. Despre cum am putea scădea acest procent dezamăgitor vorbim astăzi cu Alis Grasu, managerul Centrului de Ambulanță București- Ilfov”, a transmis Simona Pătruleasa.
„ Simona Pătruleasa: Ponderea apelurilor non-urgențe se apropie de jumătate. Cumva ne dezamăgește și ne pune un semn de întrebare. Ce ar trebui să facem pentru a nu fi într-o asemenea situație?
Alis Grasu: În primul rând ar trebui ca cetățeanul să știe foarte clar că la numărul unic de urgență 112 sunăm în cazul unei urgențe reale, atunci când viața, integritatea, sănătatea unei persoane este în pericol imediat, când proprietatea publică sau privată este în pericol, când ordinea publică este în pericol sau este o urgență de mediu. Dacă s-ar cunoaște acest lucru sigur că ar fi folosit mult mai corect numărul de urgență 112. De regulă, cetățeanul, de fiecare dată când are o problemă și nu găsește unde să se adreseze imediat, alege să sune la 112. Este și o doză de egoism a fiecăruia în parte. Durerea lui, problema lui medicală, i se pare a fi cea mai mare problemă și cea mai mare urgență. În realitate, însă, dacă ar fi corect accesate toate palierele sistemului de sănătate, începând cu medicul de familie, ambulatorii de specialitate care să monitorizeze pacienții critici, zona de paliație pentru pacienții gravi care trebuie să beneficieze de îngrijiri speciale, atunci s-ar tria aceste cazuri și ar rămâne la 112 doar urgența reală.
Simona Pătruleasa: Ce probleme sunt cel mai des confundate cu urgențele?
Alis Grasu: Sunt multe. La ambulanță se sună pentru o paletă vastă de motive de solicitare, de la virozele banale până la infarctul miocardic și uite că am ajuns la infarctul miocardic, durerea toracică, că și despre asta vorbim. Poate fi confundată o durere de perete toracic, o nevralgie intercostală, cu o durere dintr-un infarct miocardic de către o persoană laică, de către o persoană fără cunoștințe medicale și atunci normal că intră în panică. De asemenea, sunt persoane cu osteoporoză care pot prezenta dureri toracice și atunci apare acea spaimă că ar putea fi un infarct miocardic. Deci sunt situații în care pacientul se panichează, sunt chiar acele atacuri de panică care pot mima orice și sună la 112 ca și cum în momentul acela viața este pusă în pericol imediat. Sunt și persoane compulsive care sună compulsiv la 112 pentru diverse probleme, persoane cu tulburări psihice pe care însă, conform legislației, nu le putem refuza ajutorul și, deși ei sună abuziv, ne străduim prioritizând corect să le răspundem și lor la aceste solicitări.
Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro
Simona Pătruleasa: Mulți oameni nu înțeleg de ce atunci când sună la 112 li se cer foarte multe informații. De ce este nevoie, vă rog să le explicăm, de colectarea acestor informații la telefon?
Alis Grasu: În primul rând este foarte important să localizăm. Este foarte important să știm adresa cu exactitate astfel încât echipajul care ajunge acolo să nu piardă timp prețios căutând scară, căutând bloc. În al doilea rând ne interesează starea persoanei respective tocmai pentru a ști ce tip de echipaj trimitem acolo. Dacă este o urgență cu risc vital, imediat, poate este nevoie din primul moment de ambulanță cu medic. Dacă este o urgență care poate fi amânată, nu are risc imediat vital, se poate trimite ambulanță cu asistent sau ambulanțe de prim-ajutor și atunci este foarte important să avem date corecte despre starea pacientului ca să putem încadra într-un cod de urgență corespunzător. Toată lumea trebuie să înțeleagă că la ambulanță resursele nu sunt nelimitate, ba din contră, sunt foarte limitate. Cu cât se va suna abuziv la acest număr de urgență pentru probleme medicale non-urgente, cu atât există riscul ca urgența majoră, urgența aceea de cod roșu, cum o numim noi, cu risc vital imediat, să nu găsească o resursă liberă. De aceea trebuie să fim foarte atenți și foarte riguroși în a prioritiza toate aceste solicitări. La nivelul regiunii București- Ilfov am dezvoltat destul de bine și compartimentul de consultații la domiciliu, acolo unde nu sunt urgențe, sunt încadrate ca și cazuri de cod verde, unde trebuie să ajungă un medic să consulte, să facă tratament la domiciliu și să elibereze o rețetă. Partea mai puțin plăcută este că sunt numeroase aceste apeluri non-urgențe. Echipajele nu sunt la fel de numeroase și atunci timpii de așteptare sunt mai lungi la aceste non-urgențe și pacientul își pierde răbdarea, devine agresiv, calomnios, lucru deloc ușor de tolerat de către echipaj.
Simona Pătruleasa: Care este timpul mediu în care ajunge ambulanța și dacă este loc de mai bine?
Citește și: VIDEO- Schimbări majore la Programul Rabla. Ce trebuie să știe cei care vor să-și dea mașinile uzate?
Alis Grasu: La momentul acesta, în regiunea București- Ilfov timpul mediu este undeva la 10 minute la urgența de cod roșu căci, despre asta vorbim, aceea în care timpul trebuie măsurat cu multă rigurozitate și în care fiecare minut este prețios. Noi luăm toate măsurile să scădem acest timp, undeva la opt minute este dorința noastră. Din păcate sunt foarte mulți factori care influențează acest timp de ajungere. În primul rând personalul trebuie crescut la nivelul zonelor foarte aglomerate și aici vorbim de regiunea București- Ilfov. La momentul acesta, la serviciul de ambulanță București- Ilfov este un deficit de personal de 64 la sută, calculat conform normativelor în vigoare doar la populația declarată statistic. În realitate, în regiunea București- Ilfov, ca în orice metropolă europeană, populația este aproape dublă în fiecare zi prin turiști, studenți, elevi, rezidenți. Mai mult decât atât, mijloacele de intervenție ar trebui să fie mai multe și înnoite permanent astfel încât costurile cu întreținerea lor să fie mai mici și să avem siguranța că atât mijlocul de intervenție, cât și aparatura medicală este în permanență în concordanță cu cele mai noi lucruri introduse în sănătate. Infrastructura de multe ori te împiedică să ajungi în timpul cel mai scurt la o adresă. Mai nou, în ultima perioadă au părut benzi, trotuarele au fost mărginite de stâlpi, te împiedică să urci cu ambulanța pe trotuar pentru a merge chiar în fața adresei și atunci ești nevoit să mergi la o distanță mai mare, mai ales când strada s-a îngustat, este cu sens unic și nu poți bloca traficul. Ambulanța trebuie dusă la o distanță mai mare de adresă și apoi să te întorci la adresă cu toată aparatura și așa duce la pierdere a unui timp prețios. La fel, când te întorci cu pacientul la mașină se întâmplă absolut același lucru. Cu această sistematizare au apărut niște stâlpișori parțiali, un fel de separatoare de trafic, nu continue, în anumite zone care îngreunează și mai mult activitatea ambulanțelor, deplasarea ambulanțelor.
Simona Pătruleasa: Este una dintre specializările medicale mereu la limita dintre viață și moarte. Cum face față un medic care zi de zi trăiește într-o asemenea situație? Are parte de vreo terapie specială?
Alis Grasu: Medicul care lucrează pe ambulanță, medicul salvarist, are un profil aparte al muncii. El ar trebui să fie corect evaluat ca și condiții de muncă. Condițiile de muncă pe ambulanță sunt mult deosebite față de orice loc de muncă în sănătate. Astfel că medicul de pe ambulanță nu este doar personalul medical cu studii superioare care face consultații, care salvează vieți și atât. El este într-un trafic foarte aglomerat în regiunea București-Ilfov supus permanent riscului unui accident rutier. Nu toți participanții la trafic înțeleg că semnalele luminoase și sonore sunt pentru a crea culoar de trecere a ambulanței într-o zonă foarte aglomerată și atunci nu participă efectiv la acest lucru. Odată ajuns la caz, medicul participă împreună cu tot echipajul la transportul echipamentului care nu e deloc ușor până la pacient: monitor, defibrilator, oxigen, targă, aspirator de secreții și trusa care este foarte grea, cel mai adesea. Pe ambulanța cu medic sunt chiar două truse de urgență. Ajuns la pacient se lucrează în casă la pacienți sau în loc public. Nu totdeauna aparținătorii sunt amabili și atunci apar o grămadă de situații care fac și mai grea activitatea medicului la locul respectiv. El trebuie să se concentreze, să-și găsească cele mai bune soluții în a salva viața pacientului, să fie foarte pragmatic și să gândească în timp foarte scurt, iar manevrele lui să fie foarte sigure, mai ales că cel mai adesea în ultimii ani în toate casele există aparținători, oameni care filmează fiecare mișcare cu telefonul a medicului de acolo. Este o presiune în plus pe echipajul de ambulanță. Apoi urmează transportul către spital în care să ne întoarcem și cu pacientul la ambulanță. Uneori, pacientul trebuie coborât pe scări cu targă, cu alte mijloace ast că nu au lift sau că nu merge liftul și atunci povara crește și mai mult. Ajungem la spital și acolo apare o altă problemă cel mai adesea. Spitalele sunt supraaglomerate, unitățile de primiri urgențe sunt supraaglomerate în regiunea București-Ilfov și nu întotdeauna ambulanțele sunt primite cu zâmbetul pe buze”.
