In articol:
Ziua istorică a învestirii lui Donald Trump ca președinte s- a încheiat cu decizii pe măsură, care provoacă o undă de șoc în întreaga lume. Noul lider de la Casa Albă a semnat încă de ieri aproape o sută de decrete prin care a instituit starea de urgență la granița cu Mexicul sau a retras Statele Unite din Tratatul pentru Climă de la Paris și din Organizația Mondială a Sănătății.
Deciziile lui Donald Trump, undă de șoc în lume
Trump a trecut ușor peste singurul impediment vizibil la ceremonia de inaugurare, borul pălăriei purtate de prima doamnă, Melania Trump, și după ce a depus jurământul pe două biblie cea a președinților și cea dăruită de mama sa, le- a vorbit americanilor mai bine de jumătate de oră în discursul său inaugural, urmărit în direct de o lume întreagă.
Reacțiile opozanților democrați dintre cele mai interesante, iar declarațiile noului președinte mărețe. Dar așa cum a promis încă din campanie, Donald Trump nu i- a lăsat pe americani doar cu vorbele. S-a apucat de lucru încă din ziua inaugurării, semnând aproape o sută de decrete, pregătite deja de către administrația sa, atât la Casa Albă, unde avea biroul plin de mape, cât și pe Capital One Area din Washington DC, în aplouzele a peste douăzeci de mii de susținători.
Citeste si: Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie- wowbiz.ro
Printre primele decizii luate de noul președinte al Statelor Unite se numără declararea imigrației ilegale la granița dintre Statele Unite și Mexic drept o urgență națională, desemnarea cartelurilor criminale drept organizații teroriste, anularea acordării automate a cetățeniei pentru copiii născuți în Statele Unite ai imigranților ilegali, scoaterea SUA din acordul pentru climă de la Paris, scoaterea SUA din Organizația Mondială a Sănătății, declararea unei urgențe energetice naționale pentru a permite extragerea de resurse suplimentare, inclusiv forarea în Alaska, protejarea femeilor împotriva ideologiei radicale de gen, TikTok să fie funcțional încă șaptezeci și cinci de zile în America sau recuperare a
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a fost unul dintre cei mai efervescenți invitați la ceremonia de inaugurare a președintelui Donald Trumpa. Aceasta este întoarcerea regelui, a spus miliardarul care a stat în permanență alături de liderul de la Casa Albă și a făcut un adevărat spectacol.
Și dincolo de a începe epoca de aur a Americii, Donald Trump mișcă deja lucrurile și în plan extern. Iar noul președinte a avut deja un rol decisiv în semnarea acordului de pace din Orientul Mijlociu și se pregătește acum pentru demararea negocierilor de pace în Ucraina și semnalele sunt cât se poate de bune.
Vladimir Putin a fost primul lider care l- a felicitat pe Donald Trump pentru învestire și s- a declarat deschis discuțiilor. Dincolo de aceste speranțe pentru pace și în Ucraina, la granița cu mexicul sunt lacrimi. Mii de imigranți au privit cu stupoare cum permisul de intrare în Statele Unite este anulat sub ochii lor. De asemenea, scoaterea Statelor Unite din Acordul pentru Climă de la Paris stârnește îngrijorări legate de poluare peste tot în lume.
Și Panama a reacționat dur la intenția lui Trump de a prelua canalul, al doilea cel mai tranzitat din lume, iar în Statele Unite au fost organizate unele marșuri de protest față de politicile începute deja de noul lider de la Casa Albă.