In articol:
„Se întrevede o fărâmă de speranță în războiul din Fâșia Gaza! Liderul Hamas a declarat în această dimineață că gruparea este foarte aproape de un acord pentru armistițiul cu Israelului. Asta ar putea însemna încetarea focului între 3 și 5 zile, iar ambele părţi ar urma să elibereze femei şi copii.
Liderul Hamas, aproape de un acord pentru armistițiul cu Israelul
După 46 de zile de coșmar pentru civilii din Fâșia Gaza se zărește prima urmă de speranță. Hamas a anunțat că se apropie de un armistițiu cu Israelul. Liderul grupului a transmis răspunsul său mediatorilor din Qatar, iar acordul se referă la încetarea focului și eliberarea ostaticilor.
Până atunci, infernul continuă în Fâșia care fumegă în urma bombardamentelor. Printre puținii norocoși din enclava devenită acum un uriaș cimitir, se află acești micuți, născuți prematur.
Veniți pe lume în cele mai vitrege condiții, bebelușii au fost evacuați din spitalul Al-Shifa din nordul Fâșiei Gaza și transferați în Egipt. Aici, micii supraviețuitori primesc o nouă șansă la viață, într-un spital care nu este zgâlțâit de bubuituri, în care există hrană, căldură și oxigen.
31 de bebeluși născuți prematur, care erau în spitalul Al-Shifa, au ajuns în spitalul din Rafah. Totalul acestor copilași născuți prematur a fost inițial de 39, dar 8 dintre ei nu au reușit, după ce armata israeliană a distrus în spitalul Al-Shifa stațiile de oxigen.
Toți bebelușii se luptă în prezent cu infecții grave, potrivit unui purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății. Însă, acești micuți au o șansă: au reușit să treacă granița războiului. Frații și familiile lor, însă, se luptă în continuare pentru a prinde ziua de mâine.
În tot acest timp, Israelul acuză Hamas că folosește civilii drept scuturi umane, că se ascund sub spitale și moschei.
Guvernul Fâşiei Gaza a anunţat că bilanțul persoanelor ucise ajunge la 13.300, conform AFP. În numărul total de victime figurează peste 5.600 de copii şi 3.550 de femei, a mai precizat Guvernul Mişcării Islamiste Palestiniene, într-un comunicat.