In articol:
Mai mulți delfini au făcut un adevărat spectacol pe litoral! S-au plimbat pe mare, cu turiștii, apoi s-au jucat în portul turistic Tomis. Aceștia caută bancurile de pești care au migrat aproape țărm, unde apa este mai caldă. Cu această ocazie, simpaticele mamifere ne încântă cu prezența lor, a
Delfinii se joacă aproape de țărm
Delfinii au făcut senzație, ieri după-amiaza, în portul turistic Tomis. Preț de câteva minute au înotat la câțiva metri de mal, sub privirile trecătorilor.
Cei care au ieșit cu barca în larg au avut șansa de a se plimba alături de ei.
În Marea Neagră trăiesc trei specii de mamifere, delfinul comun, alfalinul și marsuinul.
Depășesc deseori 2 metri, varianta de Marea Neagră sun specia ponticus este un pic mai scurtă, mai binduaca, dar mult mai voinică adaptata apelor mai reci, a declarat Adrian Bălbă, biolog.
Cum apa mării s-a mai încălzit, peștii migrează tot mai aproape de țărm și odată cu ei vin și mamiferele.
Se apropie tot mai mult de noi fiindcă văd ca nu le facem rău, prind încredere și în același timp profită de activitățile umane,
La ultimul recensământ au fost numărați în jur de 200 de mii de delfini în Marea Neagră, majoritatea fiind alfalini. În zona litoralului românesc trăiesc aproximativ 21 de mii de delfini.