Aceste căsuțe din lemn, învelite în stuf sunt atracția principală a turiștilor care își doresc câteva zile de relaxare în Delta Dunării. Complexul din Lunca a primit primii oaspeți încă de pe 8 martie, când au deschis sezonul. Acum, pentru că vremea e frumoasă, personalul se ocupă de reamenajare: sunt curățate terasele, spațiile verzi sunt toaletate, iar mobilierul exterior e montat bucată cu bucată.

„Ne axăm pe întreținere, curățenie. Chiar și acum suntem în renovări, lavabil, vopsit ca să putem să întâmpinăm cât mai bine clienții”, spun gazdele.

Pentru minivacanța de Paște, mulți români aleg Delta Dunării

Si in interiorul pensiunii lucrările sunt pe ultima sută de metri. Gazdele se grăbesc să pună totul la punct până de Paște, cand casutele sunt rezervate la capacitate maximă.

„E un început promițător. Pentru Paște avem pensiunea integral ocupată. Spațiul nostru de cazare nu e foarte mare, avem doar 12 camere”, spun gazdele.

Proprietarii de pensiuni susțin că au ales să păstreze aceleași tarife de cazare ca anul trecut. Așadar pentru o noapte de cazare în extrasezon prețul pornește de la 200 de lei, in timp ce în plin sezon acesta pleacă de la 300 de lei, pe cameră.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Căsuțele sunt dotate cu baie proprie, aer condiționat, încălzire cu panouri, terasă pe malul lacului.

Gazdele din Delta Dunării au alcătuit și meniul pentru turiștii de Paște

Deloc de neglijat în Deltă este gastronomia specifică, așa că în bucătărie peștele este vedeta – preparat în nenumărate moduri ca să încânte papilele gustative ale turiștilor.

„Îi așteptăm pe clienți cu preperate așteptăm turiștii cu preparate cum ar fi carasul prăjit, borșul de pește, plachie de crap, saramură, storceagul care nu ne lipsește niciodată”, spun gazdele.

Un grătar cu albitură- cum îi zic gazdele peștelui cu carne albă- asigură un prânz de pomină în Deltă. Deocamdată însă bărcile se odihnesc la ponton în așteptarea turiștilor pe care să-i poarte prin liziere. Dacă plănuiți o aventură în sălbăticia Deltei, ați putea avea norocul să zăriți in aceasta perioada păsări de toate mărimile și culorile, care își refac cuiburile.

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si