Balta Comana sau Delta Neajlovului, așa cum mai este cunoscută, care se întindea pe mai bine de o mie două sute de hectare, a rămas fără apă. Debitul a scăzut atât de mult încât acum arată mai degrabă ca un pârâu: „Este evident că în dreapta vedem un peisaj selenar, care a fost de fapt fundul lacului Comana și unde nu s-a făcut retenția corectă de apă prin faptul că digul nu a reușit să stopeze apa și să o rețină aici.
„Pământul s-a făcut bucăți la propriu în această zonă, iar crăpăturile sunt atât de adânci încât îți intră mâna cu totul.” Delta a secat treptat în urma secetei prelungite care a lovit de mai bine de trei ani județul Giurgiu, acolo unde se află Parcul Natural Comana.
Delta Neajlovului este arie protejată de interes național datorită florei și faunei, doar că secarea bălții pune în pericol întregul habitat al speciilor de păsări care trăiau aici și riscă să producă dezechilibre dacă situația se menține: „Peste treizeci de specii de mamifere, alte nouăsprezece specii de pești și peste o sută patruzeci de specii de păsări își găsiseră casă bună aici, în Delta Neajlovului.
„Pierderile de biodiversitate pot fi foarte mari, atât în privința speciilor de păsări, cât și de pești. Afectează și turismul. Anul trecut cu greu în zonă se putea circula pe apă cu barca sau caiacul, anul acesta deloc.
De vină pentru situația dramatică din zonă este și infrastructura. Digul din zonă, care trebuia să ajute la păstrarea apei, este în paragină și nicio autoritate nu a reușit să îl refacă: „Doar repararea acestui dig care a fost realizat în două mii doisprezece ar costa aproape un milion de euro, sumă pe care bugetul propriu al instituției nu l-a avut niciodată și nu-l are nici în prezent. N-a vrut nimeni să preia investiția asta, a rămas la administrația Consiliul Județean și din păcate noi n-avem specialiști care să preîntâmpine asemenea situația.” „Eu n-am văzut așa ceva. Predecesorii mei spun că a mai fost ceva, dar la jumătate față de cât este acuma. N-a scăzut chiar așa, complet.”
Citeste si: Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere- radioimpuls.ro
Acum apă mai este doar în zona complexului turistic din Comana, unde cu greu s-au putut păstra condițiile pentru ca turiștii să se bucure de experiență. Doar că luna septembrie se încheie cu vreme la extreme. Vom fi la un pas de caniculă în următoarele zile, apoi un nou ciclon va ajunge în țara noastră.