După bătaia de ieri din orașul Pantelimon, care a băgat frica în localnici, polițiștii s-au mobilizat masiv. Oamenii legii patrulează pe străzile din localitate.
În urma bătăii de sâmbătă, unde cele două familii s-au lovit cu bâte, furci și săbii, 6 persoane au fost audiate pe tot parcursul nopții și au fost reținute.
Încă 3 persoane urmează să ajungă la audieri în orele următoare, în timp ce 6 persoane sunt audiate chiar în aceste momente.
Bătaia cu furci și săbii a durat aproape 40 de minute
Peste 400 de polițiști, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au instituit filtre în orașul Pantelimon după scandalul cu topoare și bâte.
„După stoparea conflictului şi identificarea participanţilor, pentru impunerea unui climat de ordine şi siguranţă, au fost sporite progresiv echipajele de poliţie şi jandarmerie implicate în acţiune.
Au fost organizate filtre la toate intrările şi ieşirile din localitate, iar Poliţia Capitalei a organizat filtre în sectoarele 2 şi 3. Aproximativ 400 de poliţişti şi jandarmi au fost angrenaţi în activităţile derulate în acest caz în judeţul Ilfov şi în Bucureşti. În activităţi au fost angrenaţi şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov şi ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş”,
După ce scandalul monstru de sâmbătă dimineață s-a mai potolit, comisarul șef de la OPJ Ilfov a explicat de la ce a pornit totul. Potrivit acestuia, cele două familii rivale s-au certat din cauza unei relații de concubinaj între doi membrii ai celor două clanuri. La ceartă ar fi contribuit și anumite neînțelegeri financiare ce aveau legătură cu o construcție din orașul Pantelimon.