In articol:
Vă avertizez, urmează informații cu un puternic impact emoțional!
Norbi și Natalia erau pe motocicletă când au intrat în spatele unui autoturism care circula în aceeași direcție.
Declarații tulburătoare ale martorilor
"Am auzit cum a trecut motorul.
"După zgomot a auzit, și-a dat seama că a venit cu viteză. Cu ce viteză, nu știm, n-avem de unde să știm!"
"Deja era aici ambulanța. Am văzut că pe băiat îl pun în ambulanță, pe fată nici n-am văzut-o"
Norbi a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital. Tânărul avea 20 de ani. Prietena sa, de 18 ani, a fost internată la ATI, în stare gravă. Ulterior fata a fost transferată la Oradea.
"În stare comatoasă a ajuns la unitatea de primiri urgență cu politraumatisme severe a fost dusă imediat în blocul operator și ulterior în secția de terapie intensivă", a declarat Rodica Lohan, purtător de cuvânt spitalul județean Satu Mare.
În această dimineață a fost declarat decesul și în cazul tinerei. Natalia era la liceu, în ultimul an.
"Suntem colege din clasa a IX a, ne știam de vreo trei ani, era una dintre cele mai bune persoane pe care le cunoșteam.
Șoferul deținea droguri în rucsac
Ancheta scoate la iveală detalii șocante. Pe lângă dosarul deschis de polițiști, în acest caz au intrat pe fir și procurorii DIICOT.
Prietenii Nataliei spun că fata nu a dat niciodată semne că ar avea legătură cu această lume. Nu am reușit să dăm de persoane care să-l fi cunoscut pe tânărul care controla motocicleta în momentul accidentului.
"Conducătorul motocicletei a avut în rucsac aproape jumătate de kilogram de substanțe interzise și mă refer aici la metamfetamine și canabis", a declarat Cosmin Andreică, președintele Europol.
Anchetatorii așteaptă acum rezultatele necropsiei pentru a vedea dacă motociclistul consumare substanțe interzise.
Sindicaliștii susțin că există municipii în care polițiștii nu au în dotare drugteste pentru a preîntâmpina astfel de situații. Au dat ca exemplu Satu Mare, însă până acum reprezentanții IPJ n-au vrut să comentez în mod oficial acuzațiile.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: VIDEO- Interlop prins după 12 încercări. Tragedii pe șoselele din România