In articol:
"Patronul Fermei Dacilor a ajuns, din nou, în fața procurorilor de la Tribunalul Prahova, unde a fost audiat mai bine de 5 ore. De această dată, Cornel Dinicu ar fi lansat o nouă ipoteză, și anume că incendiul a fost pus de doi foști angajați. Între timp, afaceristul a rămas, din nou, fără avocat, din cauza unor amenințări", a transmis Cristian Sabbagh.
Dinicu, nouă ipoteză în ancheta de la Ferma Dacilor
Extrem de discret și ferit de camerele jurnaliștilor, Cornel Dinicu și-a făcut prezența la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Patronul pensiunii Ferma Dacilor a dat noi declarații în fața procurorilor, iar acum a vrut să își întărească ipoteza că incendiul care a distrus complexul turistic din Tohani ar fi fost pus de o mână criminală.
După ce a fost trimis în spatele gratiilor, Cornel Dinicu a primit o nouă lovitură. Avocatul care îl reprezenta în acest dosar a decis să se retragă pe motiv că ar fi primit numeroase amenințări.
"Au fost telefoane de amenințare și presiuni puse ca eu să mă retrag din acest dosar.
Avocatul spune că inclusiv familia i-ar fi fost amenințată.
Citeste si: Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia- kanald.ro
"- De cât timp primiți aceste amenințări?
- De la început.
- Sunteți al doilea avocat care renunță.
- A, uite că mi-ați adus aminte, într-adevăr. Acum nu știu motivele colegului meu, dar probabil că pot fi pe acolo", a declarat Bogdan Aanei, fostul avocat al lui Cornel Dinicu.
O fostă angajată și fostul șef adjunct de la ISU Prahova au fost audiați săptămâna trecută, iar astăzi judecătorii ar fi trebuit să decidă dacă dosarul instrumentat de DNA va fi redeschis, însă pronunțarea sentinței a fost amânată pentru ziua de marți.
Autoritățile încearcă în continuare să găsească vinovații pentru moartea a opt persoane care se aflau în pensiune în momentul izbucnirii incendiului. Cornel Dinicu se află în arest preventiv de la începutul lunii ianuarie, iar cei doi parteneri de afaceri au fost plasați în arest la domiciliu. Între timp și actualul și fostul primar din comuna Gura Vadului au fost puși sub control judiciar, iar o angajată de la serviciul urbanism a fost reținută.
Citeste si: Anul 2025 anunță primirea de noi vouchere! Care sunt persoanele care pot beneficia de ele- kfetele.ro