In articol:
Ce alte declarații a mai făcut bărbatul și cum se apară în fața acuzațiilor procurorilor, știe colega mea, Adina Iliescu, a transmis Silvia Ioniță.
Discipolul lui Bivolaru, reținut
La ieșirea din sediul DIICOT, liderul grupării, respectiv instructorul de yoga a spus că este nevinovat și că totul este un scenariu.
Oamenii legii ar fi descoperit în apartamentele pe care le-au percheziționat ieri mai multe documente, camere web, lumini de studio. Individul, respectiv instructorul de Yoga și alți patru suspecți sunt acuzați de fapte extrem de grave.
Concret, aceștia se presupune că ar fi racolat mai multe tinere din medii defavorizate, iar mai apoi le-ar fi obligat să facă mai multe materiale intime.
Liderul grupării a fost reținut pentru 24 de ore și așteptăm să vedem dacă va mai ajunge în fața autorităților de la DIICOT, pentru o nouă rundă de audieri sau va merge direct în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Toți cei implicați în acest dosar sunt cercetați pentru săvârșirea faptelor grave.