In articol:
- Victor Negrescu vrea ca problema dispariției medicamentelor generice să se soluționeze: „Toți cetățenii europeni au dreptul la medicamente”
- Uniunea Europeană- dependentă de producția de medicamente din țările din Asia
- Negrescu explică intervenția unitară a UE în problema medicamentelor, deoarece „problema este mult prea complexă pentru a putea fi rezolvată de un singur stat”
Victor Negrescu vrea ca problema dispariției medicamentelor generice să se soluționeze: „Toți cetățenii europeni au dreptul la medicamente”
Eurodeputatul PSD a luat măsuri în soluționarea dispariției medicamentelor generice de pe piața românească și a semnalat problema executivului european din cauză că tot mai mulți pacienți, cu boli grave precum cancer, epilepsie sau Parkinson duc lipsă de tratament.
Citește și: VIDEO- București- impozitele pentru case și mașini ar putea crește
Negrescu a declarat că: „Toți cetățenii europeni au dreptul la medicamente. Din păcate, astăzi, mulți dintre pacienții europeni nu mai au acces la tratamentele de care au nevoie pe fondul creșterii prețurilor și a dispariției medicamentelor generice.
Această situație este generată, printre altele, de problemele de producție, dar și de creșterea deficitului de produse esențiale la nivelul Uniunii Europene. Astfel, medicamentele necesare pentru tratarea cancerului, a infecțiilor și a bolilor sistemului nervos (epilepsie sau Parkinson) reprezintă mai mult de jumătate din tratamentele care ne lipsesc.”
Uniunea Europeană- dependentă de producția de medicamente din țările din Asia
Eurodeputatul a mai explicat dependența UE de țările din Asia, producătoare de medicamente: „În ciuda solicitărilor făcute de Parlamentul European, Uniunea Europeană continuă să fie din ce în ce mai dependentă de țări terțe, mai ales de India și de China, în ceea ce privește producția de substanțe farmaceutice active sau de medicamente”.
Citește și: Când începe sezonul ambroziei. Două sfaturi pentru cei care au alergie la această plantă
Victor Negrescu a adăugat că problema lipsei tratamentelor necesare pentru afecțiunile de acest tip trebuie abordată în mod unitar la nivelul Uniunii Europene.
Negrescu explică intervenția unitară a UE în problema medicamentelor, deoarece „problema este mult prea complexă pentru a putea fi rezolvată de un singur stat”
Eurodeputatul a apelat la Comisia Europeană pentru a adopta măsurile necesare în vederea acestei situații: „Problema este mult prea complexă pentru a putea fi rezolvată de un singur stat. Este nevoie de soluții europene, și acum, când vorbim în plen, pacienții din România așteaptă un răspuns.
Fac apel la Comisia Europeană să reacționeze și să rezolve de îndată această situație, expusă deja de Parlamentul European, care pune în pericol sănătatea a sute de mii de persoane”.
Citește și: VIDEO- Tusea- principala repercusiune a răcelilor
Din cauza lipsei de medicamente generice în România, pacienții sunt nevoiți să le cumpere și să le înlocuiască cu altele mai scumpe.