Jaful petrecut la începutul lunii septembrie a fost gândit la nivel profesionist, cred anchetatorii. Individul în vârstă de 35 de ani și sora sa de 32 de ani au dat lovitura imediat după miezul nopții. Imaginile de pe camerele de supraveghere au surprins momentul în care bărbatul, după ce mută un perete exterior din rigisp, pătrunde printr-un dulap. Își dă seama că senzorii de alarmă s-ar putea activa, așa că hoțul mascat și cu lanterna ținută în gură se târăște pe burtă până la rafturile cu bijuterii.
Scenele par desprinse dintr-un film celebru de acțiune.
Hoți prinși după o lună de la jaf. Au furat aur și argint de peste 880.000 de lei dintr-o bijuterie
În tot acest timp, sora lui stă de pază afară și se asigură că nu trece nimeni prin zonă. Cu sacii plini de bijuterii în valoare de 880.000 de lei, cei doi s-au făcut nevăzuți în mai puțin de trei minute.
Hoții nu ar fi la primul jaf de amploare, fapt demonstrat de modul lor de operare.
„Deși pare greu de crezut, mă aflu undeva în spatele bijuteriei. Aici este singurul perete de rigips al clădirii despre care nici măcar proprietarii nu au știut. Singurii care au părut să știe au fost chiar tâlharii care au tăiat acest zid și astfel au reușit să fure peste 880 de mii de lei”,
a transmis
Teo Argint, corespondent Kanal D. Citește și: VIDEO- Medicul vedetelor, acuzat că și-a jefuit iubita. Ar fi furat 35.000 de euro din casa acesteia
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
De altfel, tâlharii au comis jaful cu doar câteva zile înainte ca proprietarul să mute sediul magazinului în noul mall din oraș. Cei doi au fost prinși
pe aeroportul Henri Coandă din Capitală, în timp ce încercau să fugă din țară. Rămâne însă un mister ce anume au făcut cu banii, pentru că nici măcar un leu din prejudiciu nu a mai fost recuperat.
Indivizii au ajuns astăzi în fața instanței iar magistrații au decis arestarea lor pentru 30 de zile.