VIDEO- După Crăciun, românii pleacă din țară. Sărbătorile de iarnă se împart între România și străinătate
Românii petrec doar o parte din sărbătorile de iarnă, acasă. După Crăciun, românii se întorc în străinătate.
După Crăciun, a venit și momentul plecării pentru sutele de români stabiliți în străinătate. Cu bagajele pline de produse tradiționale cărora o să le ducă dorul, oamenii au venit încă de pe primele ore ale dimineții pe Aeroportul Otopeni. Emoționați, și-au luat la revedere de la familie și au plecat cu gândul la următorul an, când vor putea să-i vadă, din nou, pe cei dragi, a transmis Silvia Ioniță.
Ca un furnicar, așa a arătat în această dimineață aeroportul Henri Coandă. Cei care au venit în ţară să sărbătorească Crăciunul, au plecat, în această dimineață, înapoi la muncă, în străinătate.
"Acum a plecat acasă, el locuiește în Napoli. Îmi pare foarte rău. Vă e greu? Da!", a spus o femeie.
Pe doamna Alina am găsit-o pe holul aeroportului, la plecări. Își lua rămas bun de la fiul ei, David, care urma să se întoarcă în Italia. Cu inima strânsă, ne-a povestit că doar de Crăciun își poate strânge copilul în brațe.
"A fost bine, ne trebuiau mai multe zile, dar din păcate ne întoarcem. Sper să venim cât mai repede, asta e viața!", a spus un bărbat.
Îi lăsăm să își ia la revedere și o găsim pe doamna Angela.
Cu un cărucior plin de bagaje, pleacă si ea tot in Italia.Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În aceeași situație sunt mulți. Această doamnă a împărțit sărbătorile între două țari, că să poată fi alături de toată familia.
"- În Spania!
- De ce?
- La soț și copii.
- Ați făcut sărbătorile aici?
- Da, cu fata și cu mama, iar restul sărbătorilor, acum în Spania", a spus o femeie.
Forfota din aeroport este justificată, având în vedere că 8 din 10 români din străinătate și-au planificat zboruri către România pentru perioada Crăciunului.
Cei mai mulți oameni se întorc, acasă, în țările în care se află comunități numeroase de români- vorbim despre Italia, Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania și Spania, a transmis Andra Ionescu, jurnalist Știrile Kanal D.
Însă, în agitația de pe aeroport, am întâlnit și mame sau bunici care au decis să petreacă Noul An, în străinătate, la copii și nepoți.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Potrivit statisticelor, aproape 7 din 10 români au rude în străinătate, în creștere cu aproximativ 20 de procente față de acum 10 ani.
Citește și: VIDEO- Cod roșu de vestimentație. Ce trebuie să purtăm de Revelion?