Potrivit unor surse, un bărbat ar fi fost găsit fără suflare, pe acoperișul unui bloc din Capitală, din Sectorul 3.

Ar fi vorba despre un bărbat de origine franceză, în vârstă de 55 de ani. La fața locului s-au deplasat de urgență echipele de salvare și polițiștii, însă, medicii nu au putut face nimic și au constatat decesul.

Citește și: VIDEO-Case luate cu acte false de la persoane decedate. Cum ar fi procedat suspecții

sirene

Semnale luminoase ale mașinii de poliție

[Sursa foto: Pexels]

Cum s-a petrecut tragedia?

”La data de 15 martie 2024,  Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 11 Poliție fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, pe terasa unui bloc din Sectorul 3, s-ar afla o persoană decedată.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul persoanei în cauză, un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 55 de ani.

De asemenea, trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, au transmis polițiștii.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Citește și: Un turist a avut parte de sfârșit cumplit! Totul a avut loc la doar câteva ore după ce și-a cerut iubita în căsătorie

bloc

Un bărbat ar fi fost găsit fără viață pe acoperișul unui bloc din Capitală

[Sursa foto: Stirile KANAL D]

Potrivit surselor stirilekanald.ro, bărbatul ar fi prezentat urme de violență pe corp. Anchetatorii iau în calcul mai multe variante, printre care crima și sinuciderea. Bărbatul ar fi fost găsit legat de mâini și de picioare cu bandă și frânghie.

De asemenea, sursele au mai menționat că în buzunarul victimei s-ar fi găsit și un bon care atestă cumpărarea acestora cu care ar fi putut să-și pună capăt vieții.

Trupul bărbatului ar fi fost zărit de muncitorii care reabilitau blocul.

Cel care ar fi sunat la 112 pentru a raporta tragedia, ar fi fost chiar administratorul blocului.

Cauza concretă a decesului nu a fost încă stabilită.

Crimă urmată de sinucidere în Dolj

Un caz care a îngrozit o comunitate s-a petrecut joi, într-o localitate din județul Dolj. O femeie de 36 de ani ar fost ucisă de propriul soț, în vârstă de 60 de ani. După gestul extrem, bărbatul și-ar fi pus capăt zilelor. 

Potrivit surselor, bărbatul ar fi recurs la dubla tragedie din cauza geloziei.

Bărbatul se afla la doua căsătorie și avea un copil din prima căsătorie.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si