„Ce declarații a făcut vedeți în materialul următor”, a transmis Silvia Ioniță, prezentatoarea Știrilor Kanal D.
Călin Donca, declarații despre perioada din arest
Pentru prima oară după trei luni, cei cinci copiii ai familiei Donca și-au revăzut tatăl. Vizibil slăbit, cu barbă și păr mare, Călin Donca arăta de nerecunoscut în fața celor mici. Dar imediat ce s-au obișnuit, lucrurile au revenit la normal, iar toată familia s-a mutat în apartamentul bunicilor, acolo unde milionarul brașovean stă în detenție la domiciliu.
„Bună seara! Am crezut că este verificarea de la Poliție. Haideți repede să vă arăt cum arată arestul la domiciliu. Este bucătăria, doi metri și puțin pe patru metri lungime. Aici este încăperea principală în care vom petrece timp împreună. Soția, rând pe rând a trebuit ca să le spună și partea de arest, închisoare, cum au înțeles ei, deoarece au văzut în diverse medii unde au mers știri”, a spus Călin Donca.
Călin Donca și-a petrecut ultimele trei luni în spatele gratiilor. În prima săptămână a stat într-o celulă din Câmpina, alături de alți cinci bărbați arestați.
Citește și: VIDEO- Călin Donca, acasă cu familia de sărbători. Afaceristul a fost eliberat din arest
„Cinci persoane în opt metri pătrați, aveam și baie acolo, o baie turcească cu duș deasupra, lângă baie era o mică chiuvetă unde puteam să ne spălăm pe mâini și pe față, iar lângă deja începea un pat supraetajat, în capăt încă unul și aici încă unul”, a povestit milionarul.
Apoi a fost mutat în arestul IPJ Brașov, într-o celulă de 16 metri pătrați, cu alți patru colegi. Inclusiv aici condițiile au fost greu de suportat.
„Rămâne o cameră în care ai o ușă fără clanță, o ușă care nu se deschide când vrei tu, ci când vor ei și când te uiți prin gratii afară, erau gratii și o plasă pe lângă gratii și când te uiți afară în sus, că stai la beci, și vezi o bucată de cer”, a mai spus acesta.
De câteva luni, familia Donca trăiește din ajutorul apropiaților pentru că toate conturile le-au fost blocate. Marea dezamăgire a fost reacția influencerului Dorian Popa care s-a dezis de milionarul brașovean odată cu izbucnirea scandalului.
„Am vorbit cu el la telefon ieri, l-am sunat și l-am întrebat dacă dorește să facem un vlog împreună în care să discutăm situația, în care să îmi pună întrebări. Mi-a spus că el nu mai dorește să mai aibă de-a face cu mine, în niciun fel”, a mai spus Călin Donca.
Cât despre sarbatori, milionarul le va petrece cu familia, rudele și câțiva prieteni, în vila impunătoare pe care o are la Săcele.
„Părinții soției sunt deja la noi, mă așteaptă. Au lucrat ieri la cârnați. Pur și simplu reluăm ușor, ușor tradițiile, cum am făcut în fiecare an. Mi-aș dori achitarea tuturor acuzațiilor, ăsta ar fi un cadou miraculos pe care l-aș primi, însă sunt conștient că o asemenea anchetă durează”, a adăugat milionarul.
Călin Donca este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, înșelăciune, delapidare și manipularea pieței de capital. Prejudiciul estimat de procurori este de aproximativ 15 milioane de lei.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro