In articol:
„Ne scanăm ochii și primim la schimb... criptomonede. Nu este o glumă, ci un experiment în plină dezvoltare care are loc în Buenos Aires. Nevoia de bani îi face pe oameni să stea la cozi pentru acest proiect controversat”, a transmis Cristina Dorobanțu.
Își scanează ochii în schimbul criptomonedelor
Mii de argentinieni grav afectați de inflație se oferă voluntari pentru a le fi scanată retina, primind fiecare cate 10 jetoane în criptomoneda Worldcoin, fiind echivalentul a 80 de dolari.
„Sunt oameni care trec prin vremuri foarte grele, vremuri foarte grele, în care un singur salariu nu este suficient, ca să spun așa. De aceea recurg la aceste lucruri. Uneori, pentru a avea un acoperiș deasupra capului, trebuie să faci alte lucruri pentru a-ți putea permite.
Citeste si: Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie- wowbiz.ro
Proiectul folosește specificațiile unice ale irisului, creând un fel de pașaport care garantează ca deținătorul este o ființă umană reală și nu un robot, securizând tranzacțiile online.
Proiectul Worldcoin a fost lansat în iulie 2023, si peste 4,5 milioane de oameni s-au înscris, primind în schimb un ID digital.
Deși Argentina este una dintre primele țări din lume care scanează ochii oamenilor, țări precum Spania sau Portugalia speră să interzică aceasta tehnologie, despre care spun ca ne încalcă intimitatea.