Pe Cristina am găsit-o în centrul vechi al Capitalei. E hostess la un local, deși a terminat Facultatea de Management. A rămas doar cu diploma, căci nu a lucrat nici o zi în domeniu, din pricina salariilor mici, spune ea.
"- Relaționarea cu clienții, să fii foarte sociabilă, foarte drăguță și să-i conving să-i bag în interior
- Și timp de zece ani cum ți s-a părut ție meseria?
Și Andrei ne spune că a făcut Facultatea de Educație Fizică și Sport, tot degeaba.
"Diploma e pusă la loc sigur, e ștearsă de praf, e ok. Mă ajută puțin la tenis, dar nu pot să zic că profesez și am făcut, adică nu câștig pe urma diplomei"
A muncit într-un restaurant până să pândească pandemia, apoi a fost nevoit să se reorienteze.
"Lucrez ca curier sau livrator mâncare, pe scuter, îmi place foarte mult să fac asta. Îmi asigur și un venit încă ok și un program flexibil și îmi permite să pot să-mi fac și celelalte activități"
"- Ce să zic, mai mult facultatea se face pentru diplomă
- Deci doar pentru asta se face acum facultate?
- Da"
"Diploma nu cântă și această meteahnă, acest obicei de a aduce diploma, eu am o diplomă, e împământenit la noi și nu ține cumva de un sistem care s-a format în acest sens.
"Se cumpără tot, se cumpără diplome, se cumpără tot, normal că nu mai avem, putema să mă duc la o facultate privată și imediat o luam, doar că, te ajută cu ceva?"
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Tot mai mulți tineri au ajuns să gândească astfel, mai ales cei care au reușit să facă bani ușor și care sunt modele considerate demne de urmat de către generația de astăzi, cum e Andreea Bostănică, de pildă. Care se laudă cu o comunitate impresionantă de fani în online.
"Faptul că n-am luat zece și nouă la bac nu m-a încurcat absolut deloc să îmi procuri recent trei apartamente în Chișinău un penthouse pe lângă acele apartamente, și la fel zilele astea îndeplinesc actele pentru a-mi cumpăra primul nou apartament dintr-o zonă să zicem bine, hai să fiu sinceră, din cea mai bună zonă din București"
Pe de altă parte, actul educațional din țara noastră lasă de dorit, spun experții.
"În orice sistem există și rateuri. Problema este că atunci când dai aceste diplome fără să mai existe o calitate în spate și toată lumea se uită după plagiat, haideți să mergem mai departe că nu este suficient să te uiți ca lucrare, să nu fie plagiată, aduce ceva nou în sistem, aduce un element nou, cunoaștere? Dacă vorbim despre o diplomă de doctorat și chiar de licență, cel care a terminat o licență trebuie să fie un bun profesionist în domeniu, să împingă cunoașterea un pic mai departe"
Iar delăsarea se vede în acest an. România a rămas fără universități în topul Shangai al celor mai bune instituții de acest gen din lume.