VIDEO | Fenomenele METEO extreme au provocat primele victime
În Focșani, doi oameni au murit după un carambol violent. În largul mării e furtună, iar porturile rămân închise. Atât de puternici sunt curenții, încât au răsturnat un petrolier uriaș în apropiere de țara noastră.
Imaginile filmate la scurtă vreme după groaznicele scene arată cât de dur a fost impactul. Șoferul care ar fi provocat nenorocirea nu a ținut cont că din pricina poleiului asfaltul era alunecos și a făcut o manevră greșită. De aici până la un accident în lanț a fost doar o fracțiune de secundă.
O femeie a murit pe loc în urma impactului- o altă persoană s-a stins în ambulanță- iar alte 4 au fost grav rănite.
Polițiștii îi avertizează pe șoferi să circule cu prudență, căci fenomenele meteo severe sunt extrem de periculoase. Cu toate că s-a împrăștiat sare toată noaptea pe șosele- pojghițele de gheață se formează rapid având în vedere că în multe zone plouă și e frig aspru.
Nu e mai blândă vremea nici pe marea Neagră- e furtună violentă de mai bine de 24 de ore din pricina vântului care suflă ca turbat.
La vecinii ucrainieni, un petrolier a scăpat din ancoră şi a fost răsturnat de valurile uriaşe în portul Odesa.
La bordul lui se aflau trei membri ai echipajului care au refuzat să părăsească nava până în ultima clipă când și-au dat seama că nu mai poate fi salvat. Din fericire, nu era încărcat cu petrol, altfel că nu există risc de poluare.
Și de țărmul de la noi- valurile se sparg cu o viteză amețitoare. Pentru turiști- senzația e unică.
În Capitală- primii fulgi de nea au trimis șoferii în grabă la service să-și schimbe cauciurile de iarnă. "De ce aţi lăsat pe ultima sută de metri? Pentru că acum a dat primii fulgi de zăpadă şi acum toată lumea hai să schimbăm cauciucurile."
"Am prins sâmbăta asta, am văzut dimineaţă maşinile pline de zăpadă" Cei mai norocoşi şi-au făcut programare, insă sunt şi şoferi care au venit la service-uri şi au fost nevoiţi să aştepte câteva ore pentru a prinde un loc la vulcanizare.
Atunci când cumpăraţi anvelope de iarnă, trebuie să fiţi atenţi să aibă inscripționat un fulg, dar şi marcajul M+S, mud and snow. Extrem de important este şi clasa de aderenţă, dar şi vechimea cauciucurilor, care nu trebuie să depăşească 2 ani. De asemenea, trebuie să fiţi atenţi ca roţile să fie montate corect.
Șoferii care nu au anvelope de iarnă riscă o amendă de până la 2.900 lei.