Cel mai mare festival de pe litoral se desfășoară sub semnul fenomenelor meteo extreme. Litoralul intră sub un cod portocaliu de caniculă, dar Raed Arafat spune că sunt posibile chiar și vijelii puternice. Colega mea Raluca Sevastru e în direct. Raluca, au fost probleme până acum, a transmis Cristian Sabbagh.

Festivalul momentului, sub semnul fenomenelor extreme

Deja în zona festivalului s-au înregistrat 200 de lipotimii, vorbim de tineri care au avut de suferit din cauza temperaturilor ridicate și a deshidratării.

Iar bilanțul ar putea să crească. Au apărut și imagini de aseară, din timpul concertului lui Randy. Spectatorii făceau semne ca evenimentul să se oprească, scandau asta, însă show-ul a mers mai departe. Randy a explicat ulterior că nu și-a dat seama de ce se fac acele semne și că nu a realizat nicio clipă că sunt spectatori leșinați. Și totul s-a petrecut după înserat. Ziua sunt temperaturi și mai mari, de peste 30 de grade. De mâine, litoralul intră sun un cod portocaliul de caniculă.
Serviciul de ambulanță este în alertă. În plus, Raed Arafat transmite că sunt posibile și furtuni extreme, de cod roșu. Șeful DSU spune că în cazul în care aceste furtuni se concretizează, tinerii n-ar trebui să intre în zona de festival.
În total, 120 de mii de bilete s-au vândut pentru Beach Please, un eveniment organizat pe 4 scene, într-un spațiu de 21 de hectare care are, alături și o parcare mamut, de 50 de hectare,
a transmis Raluca Sevastru.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si