VIDEO/ UPDATE: Raisa a fost găsită moartă. Poliția caută criminalul
Raisa a dispărut din fața casei sale în timp ce se juca alături de alți copii. După mai bine de 20 de ore de căutări, copila a fost găsită fără suflare, la peste 500 de metri de casă.
UPDATE: Surse din poliție au dezvăluit, pentru reporterul Știrilor Kanal D, că Raisa a fost găsită fără suflare. Trupul neînsuflețit al copilei a fost descoperit la peste 500 metri de casă, într-o zonă cu vegetație deasă, lângă un deal. Pe corpul copilei au fost identificate urme de sânge și semne de violență.
Polițiștii au împrejmuit zona și fac cercetări pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat cu micuța Raisa.
Surse din cadrul anchetei au dezvăluit, pentru Știrile Kanal D, că iau în calcul și varianta unei crime. Mai multe persoane apropiate familiei au fost duse la audieri, printre care și fratele bunicului Raisei. Fetița de doar doi ani și fratele ei erau lăsați în grija bunicului după ce mama copiilor a plecat să muncească în străinătate. Băiețelul a fost preluat acum de Protecția Copilului.
„O fetiță de numai doi ani a dispărut din fața casei sale din Dolj și este de negăsit. Raisa este căutată de peste o sută de oameni de douăzeci de ore. Toată noaptea salvatorii au căutat-o cu un elicopter, cu drone și camera cu termoviziune.
Când a dispărut, copila se juca în fața casei cu alți copii de la casele vecine. La un moment dat, părinții au sesizat că lipsește și au alertat poliția. Raisa purta un tricou de culoare galbenă, pantaloni negri și era desculță. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe autoritățile”, a transmis Simona Pătruleasa.