Litoralul a devenit, oficial, capitală distracției. În cluburile de fitze din Mamaia nu a fost loc, azi-noapte, să arunci un ac. Mii de petrecăreți au îmbrăcat cele mai bune haine și au venit să le etaleze pe ritmurile dj-ilor cunoscuți. Iată cum s-au desfășurat petrecerile care au purtat eticheta opulenței, a transmis Simona Pătruleasa.
Fițe și petreceri, la malul mării
Muzica a răsunat toată noaptea și în cluburile cu pretenții din nordul stațiunii Mamaia. Băuturile fine nu au lipsit de pe mesele petrecăreților. Acestea au fost aduse la mese într-un mod inedit, însoțite de artificii.
Doar că pentru această extravaganță, turiștii au scos din buzunar chiar și 100 de mii de lei. În alt club, atmosfera a fost întreținută de Taraful Rutenilor.
,,Acum am curaj să te chem în oraș. E frumos aici? E foarte frumos, este o atmosferă foarte frumoasă, dar este foarte cald, adică n-ai cum''.
Petrecerile au fost marcate și cu un spectaculos foc de artificii. Mai bine de cinci minute cerul a fost luminat complet.
,,Stăm până vineri, ne distrăm și revenim acasă cu forțe proaspete la familie, la copii, la toate cele de zi cu zi.
De unde sunteți? Din Teleorman. Atmosfera a fost ce trebuie în seara asta? Da, asta a fost frumos că de fiecare dată, nu ne dezamăgește. Ați rezistat pe tocuri? Da, am încercat cel puțin''.
Acest tânăr a decis să plece din club cu o sticlă uriașă de băutură.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: VIDEO-Vama Veche, epicentrul distracției pentru tineri. Aceștia au început petrecerea încă de noaptea trecută. ,,Nu ne oprim nicio secundă''
,,Văd că ai plecat cu sticlă, nu ai reușit să o termini în club? N-am reușit din cauza că s-a terminat prea repede'',
au spus tinerii.
Tot aseară a început și festivalul de muzică electronică. Mii de tineri, majoritatea străini, au venit în România pentru artiștii preferați.
,,Acesta este un loc minunat. În primul rând, eu iubesc România. Pe bune, chiar o iubim. Haideți, băieți, să le spune, iubim țara asta. Cele mai bune festivaluri sunt în România? O, da, sunt incredbile. În România sunt femei foarte frumoase, așa că de asta am venit'',
au spus tinerii.
De la festival nu au lipsit nici forțele de ordine. Aceștia au avut grijă că tinerii să nu pătrundă în festival cu substanțe psihoactive.