După ce a născut pentru prima dată și-a pierdut pentru o perioadă încrederea în sine, dar a ales să lupte și acum este o sursă de inspirație pentru alte femei.
„A fost Miss Moldova, însă, după nașterea primului copil și-a pierdut încrederea în sine. A ales să nu se dea bătută, iar astăzi, Ina Kishlaru, își spune povestea de succes după ce a reușit să slăbească în timp record, iar apoi a ales să ajute și alte femei să se simtă bine în pielea lor”, a spus Cristina Dorobanțu.
Citește și: VIDEO- Săli de fitness celebre, închise de ANPC. Ce reguli nu au fost respectate?
„Sunt absolventă a facultății Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Mi-am început cariera de jurnalist în urmă cu 14 ani la o televiziune locală, apoi am fost corespondentul mai multor posturi naționale. La început am lucrat în domeniul divertismentului, prezentam emisiuni și după ce am devenit prezentator de știri mi-am dorit să experimentez și viața de reporter. Odată ce am ieșit pe teren mi-am dat seama că mă regăsesc mai mult în acest rol și viața de corespondent mi se potrivește perfect.
Din cei 14 ani de televiziune, 7 i-am petrecut în familia Kanal D”.