Măsura a fost dispusă pentru 60 de zile. Judecătorii au respins măsura arestului preventiv pentru toate cele opt persoane implicate în dosar.

Mihai Pleşu a părăsit arestul IPJ Iaşi azi-noapte. El respinge acuzaţia de trafic de droguri de risc, pe care i-au adus-o procurorii.

„N-am înţeles nici ce mi s-a întâmplat. Nu mi s-a părut normal nici cum s-a abordat problema.

Le-am spus inclusiv celor care m-au ridicat: puteaţi să daţi un telefon sau puteaţi să-mi trimiteţi o citaţie, am răspuns întotdeauna prompt absolut oricărei intervenţii. Eram cu copilul mic pe care din păcate eu nu îmi permit, atât de bun traficant de droguri sunt, că nu-mi permit să las copilul cu cineva acasă. Asta e! O să vedem ce se întâmplă şi să sperăm că o să iasă măcar o dată în România adevărul la iveală, că de cele mai multe ori nu se întâmplă asta”, a declarat Mihai Pleşu.

„Pentru domnul Mihai Pleşu s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. El respinge vehement toate aceste acuzaţii. De altfel, nici la dosarul cauzei n-am văzut astăzi probe. Din punctul meu de vedere, nu sunt probe care să susţină aceste acuzaţii ale procurorului. Nu există nicio probă din care să rezulte măcar o întâlnire, un trafic de droguri în 7 luni de zile de când durează această anchetă”, a declarat, la rândul ei, Sandra Grădinaru, avocata lui Mihai Pleşu.


Pentru ceilalţi şase suspecţi, doi originari din Iaşi, trei din Bucureşti şi un cetăţean britanic, judecătorii au dispus măsura arestului la domiciliu. Aceştia au părăsit arestul IPJ Iaşi înainte că magistraţii să ia o decizie, deoarece le expirase ordonanţa de reţinere.

Avocaţii spun că nu există probe care să arate că se poate vorbi de o reţea infracţională şi că Mihai Pleşu era doar amic cu o parte dintre suspecţi.

Vineri, în urma percheziţiilor care au avut loc atât la locuinţa sa, cât şi la alte adrese din Bucureşti şi din Iaşi, Pleşu a fost dus pentru audieri la DIICOT Iaşi. Iubita sa, care fusese şi ea ridicată pentru audieri, a fost lăsată în libertate, cei doi având împreună un copil mic.

Conform avocatei sale, Sandra Grădinaru, lui Mihai Pleşu i s-ar fi făcut rău în timpul audierilor şi ar fi solicitat o ambulanţă, însă cererea sa a fost respinsă.

Principalul suspect în dosarul de trafic de droguri în care este implicat Mihai Pleşu este un cetăţean britanic care, în activitatea infracţională, a fost ajutat de concubina sa româncă, au anunţat, vineri, procurorii DIICOT. Britanicul aproviziona mai mulţi dealeri, iar drogurile erau vândute, în principal, la petreceri. Potrivit unor surse din anchetă, Mihai Pleşu ar avea o cultură indoor de cannabis, în Bucureşti.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Nigeria: Cel puţin cinci persoane au murit şi 32 au fost rănite grav într-un dublu atac sinucigaş la Maiduguri

Potrivit DIICOT, Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au făcut, vineri, un număr de 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti, Iaşi şi a comunei Probota, judeţul Iaşi,

într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

”La data de 17.09.2018, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care domiciliază pe raza judeţului Iaşi comercializează droguri de risc- cannabis (skunk) şi droguri de mare risc – comprimate de ecstasy (MDMA) mai multor consumatori de pe pe raza municipiului Iaşi. De asemenea, s-a reţinut faptul că, o suspectă în cauză, comercializează cannabis cu suma 60-70 lei/gram, iar în perioada când în municipiul Iaşi se organizează, în incinta unor diferite cluburi, evenimente muzicale, în principal cu specific tehno, suspecta se aprovizionează şi cu cantităţi de comprimate ecstasy (MDMA) în vederea comercializării”, a transmis DIICOT.

Sursa citată a precizat că, unul dintre suspectii care domiciliază pe raza judeţului Iaşi, s-a deplasat periodic în municipiul Bucureşti, de unde s-a aprovizionat, de la un alt suspect în cauză, cu diferite cantităţi de droguri pe care mai apoi le-a transportat în municipiul Iaşi, în vederea comercializării.

”S-a reţinut faptul că suspectul care locuieşte pe raza municipiului Bucureşti a reprezentat principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealer-ul din judeţul Iaşi, acesta întreprinzând totodată demersuri pentru înfiinţarea unei culturi de ilicite de cannabis de tip in-door, sprijinit fiind în aceste activităţi şi de către concubina sa care cunoaştea toate detaliile legate de activităţile infracţionale derulate, sprijinindu-l şi implicându-se în mod direct prin intermedierea unora dintre tranzacţii, suport financiar, comunicarea anumitor aspecte persoanelor din legătura infracţională, aceasta fiind la rândul său consumatoare de droguri”, a mai transmis DIICOT.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

DIICOT a anunţat că sursa de aprovizionare cu droguri a suspectului din municipiul Bucureşti este o persoană de naţionalitate străină, respectiv cetăţenie britanică, ajutată în activitatea infracţională de către concubina sa, cetăţean român.

Surse din anchetă au declarat că suspectul din Bucureşti care are o cultură indoor de cannabis ar fi Mihai Pleşu, fiul lui Andrei Pleşu.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate locaţii prevăzute cu dispozitive de cultivare şi întreţinere a plantaţiilor (lampi speciale, cort, ventilatoare, ghivece etc) precum şi diferite cantităţi de cocaină, cannabis, ecstasy,rezină cannabis (haşiş), ciuperci halucinogente, cântare electronice de precizie, grindere pentru mărunţit substanţa vegetală.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si