O cursă nebună pe o şosea din Braşov i-a curmat viaţa lui Andreas, la vârsta la care avea tot viitorul în faţă. Tânărul de doar 25 de ani ar fi apăsat pedala de acceleraţie până în podea, fără să ştie că avea să facă ultimul drum cu bolidul de care era tare mândru.

Într-o curbă deosebit de periculoasă, tânărul de 25 de ani a pierdut controlul bolidului, mașina a lovit un parapet, iar apoi s-a răsturnat pe sensul opus de mers, moment în care a fost lovit de

un microbuz în care se aflau șapte persoane. Cele două autovehicule au ajuns în șanț.

Tânărul nu a avut nicio șansă să supraviețuiască

Impactul a fost atât de puternic încât baiatul nu a mai avut nicio şansă să fie salvat: a murit pe loc. Vestea morţii sale a picat ca un trăznet pentru familie. Mama sa abia plecase de la biserică atunci când a aflat că şi-a pierdut copilul. Vecinii sunt şi ei şocaţi şi vorbesc cu lacrimi în ochi despre tânăr.

Citeste si: Maşină de poliţie, implicată într-un accident rutier la Craiova

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Tânărul de 25 de ani era fiul unui afacerist din Făgăraş şi primise maşina de lux de la părinţi, în urmă cu doi ani. Era extrem de încântat de ea, iar dovadă stau fotografiile postate de el pe contul de facebook. În mai toate pozele apare şi bolidul. Deşi avea tot ce îşi dorea, vecinii spun că Andreas era un băiat muncitor. De altfel, el şi lucra la un restaurant deţinut chiar de tatăl său.

Cele 7 persoane din microbuz au scăpat ca prin minune

Cele 7 persoane care se aflau în microbuzul implicat în accidentul în care tânărul a pierit au scăpat ca prin minune cu viaţă.

Citeste si: O maşină s-a prăbuşit 55 de metri pe Transfăgărăşan. Un om a murit

Poliţia face cercetări pentru ucidere din culpă, în acest caz. Părinţii tânărului mort în această tragedie sunt nevoiţi acum să îşi îngroape copilul. Oamenii mai au o fată, care lucra şi ea la restaurantul familiei, împreună cu fratele său.

Citeste si: Accident în București cu mașina poliției. Un jandarm a ajuns la spital- FOTO


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si